sâmbãtã, 9 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    „Să creștem generații sănătoase” – conferință la UAV cu dr. Alina Epure, despre cei trei piloni esențiali în educația stilului de viață | Video

    de Tomck@t | 10 octombrie 2024, 3:02 PM | Sănătate | Știri Arad | Topic special

    3

    „Un copil sănătos este un copil fericit” și „un copil fericit crește într-o familie sănătoasă” – sunt devizele proiectului de nutriție și educație a stilului de viață cu titlul „Să creștem generații sănătoase”, inițiat de dr. Alina Epure, cea care a lansat, în această perioadă, o serie de conferințe prin țară pe această temă. Miercuri, 9 octombrie, conferința a avut loc la Arad, în Complexul M al Universității Aurel Vlaicu.

    „Am lansat anul acesta programul «Să creștem generații sănătoase», un proiect de suflet pentru suflete, care are ca obiectiv principal educația stilului de viață. Mă adresez copiilor în școli, în grădinițe, dar și în universități, cu aceste informații. Am organizat conferințe naționale pentru a putea pune bazele educației stilului de viață atât în familie, cât și în rândul cadrelor didactice și cadrelor medicale. În același timp, am structurat «Îndrumarul familiei – Medicina stilului de viață», un îndrumar pentru familie, «Îndrumarul cadrelor didactice» și «Îndrumarul medicilor», astfel încât să aducem un plus de informare în familie, dar și la școală, să avem același limbaj vizavi de ce este important în viața noastră, cum ne uităm la alimentație, la somn, la mișcare, la relațiile noastre, cum gestionăm stresul și dependențele. Îmi doresc să ajung cu acest proiect în cât mai multe familii, în cât mai multe școli și să creștem împreună generații sănătoase”, a declarat pentru Special Arad Alina Epure, doctor în științe medicale și terapeut nutriționist.

    Dr. Alina Epure a explicat în cadrul conferinței de la Arad că un stil de viață sănătos se bazează pe trei piloni extrem de simpli, dar pe care mulți dintre noi uităm să îi integrăm în viețile noastre de zi cu zi: somnul, alimentația și mișcarea.

    „Încă de la trezire, avem o stare de oboseală și abia așteptăm să ne întoarcem acasă să ne odihnim. Când ajungem acasă să ne odihnim, abia așteptăm weekendul să ne odihnim și apoi vacanța și revenim din vacanță mai obosiți decât atunci când am plecat. În mod normal, de când ne naștem și până închidem ochii, nu ar trebui să avem nicio stare de oboseală. Nu este normală oboseala și nu ar trebui să o integrăm ca pe o parte din noi înșine, decât atunci când sunt anumite carențe. Orice stare de oboseală prezentă la copii, la adolescenți, la adulți, este semnalul clar că avem un creier devitalizat. (…) Este un semnal de alarmă pentru dezechilibrul biochimic. Înseamnă că ceva ne lipsește. E ca la o mașină. Putem să avem cea mai scumpă mașină în parcare, dacă nu are benzină sau motorină, lichid de parbriz etc., nu o putem folosi. Dar noi am învățat să scârțâim, să ne doară capul, să ne doară burta, să obosim și să mergem mai departe pentru că «trebuie». «Trebuie» să învățăm această lecție a eficienței încă din copilărie și, toată viața, în jurul ei ne învârtim”, a spus Alina Epure celor prezenți în sala festivă a universității arădene.

    Scopul inițiativei și al conferințelor „Să creștem generații sănătoase” este tocmai învățarea de a contacara acest obicei nesănătos, deoarece, alimentând stresul, frustrările și fazele incipiente ale unor boli, implicațiile negative se extind atât în viața profesională, cât și în relațiile interumane, inclusiv – dar mai ales – în familie, mediu în care începe cu adevărat lecția pentru o viață sănătoasă.

    De exemplu, durata ideală a somnului nocturn este de 8 ore, de la ora 22:00 la 6:00, a explicat dr. Alina Epure. Este extrem de important să ne ascultăm corpul, somnul fiind un suport de regenerare, „o refacere a bateriilor pe care noi le uzăm în timpul zilei”.

    Consumul de apă și, desigur, alimentația în cantități suficiente și la ore regulate sunt, de asemenea, elemente de bază ale unui stil de viață sănătos. Și, nu în ultimul rând, mișcarea.

    „Sunt din ce în ce mai multe studii care arată că mișcarea are un rol important în tot ce înseamnă oxigenarea creierului, în formarea de sinapse neuronale. Adică întinerim foarte mult prin sport. Nu facem doar mușchi și arătăm mai bine, ci avem un flux de oxigen mult mai bun care ajunge la nivelul creierului și transmite substanțe nutritive benefice, deci ne putem concentra mai bine și mai eficient o perioadă mai lungă de timp. Sedentarismul este mult mai nociv decât fumatul. Stăm într-o poziție fixă în fiecare zi la birou, un anumit număr de ore, în mașină în aceeași poziție, la masă în aceeași poziție, și toată presiunea este pusă astfel pe zona inghinală, pe genunchi și, de aici, limfa este afectată și circulația sanguină”, a mai punctat dr. Alina Epure.

    Excesul de informații este un alt factor care provoacă, inevitabil, oboseala cronică și dezechilibrul biochimic, fie că vorbim de muncă peste programul normal de lucru, fie că vorbim de folosirea excesivă a telefoanelor mobile sau a ecranelor de calculator sau televizor.

    Invitata conferinței a fost psihoterapeuta arădeancă Ioana Nemeti Pasca. Ea a vorbit despre importanța educației copiilor în familie încă de la vârste fragede, în privința unui stil de viață sănătos.

    Ioana Nemeti Pasca a explicat că, adesea, părinții aduc copiii lor la terapie susținând că „ceva nu e în regulă cu copilul”, dar a subliniat că „atunci când e vorba de copii, trebuie lucrat cu părinții”.

    „Prin a analiza puțin ce s-a întâmplat în familie, în relațiile noastre cu mama, cu tata, mai ales, dar și cu frații și cu bunicii și cu ceilalți apropiați, înțelegem un pic mai bine ce ni se întâmplă astăzi”, a spus Ioana Nemeti Pasca, „pentru că noi, până undeva la 7 ani, suntem ca niște bureți care absorbim tot ce vedem din tot ce se întâmplă și după această vârstă, încet, încet, începem să redăm în comportament tot felul de lucruri. Mai ales în adolescență încep și mai mult manifestările și atunci părinții spun «vai, dar ce se întâmplă cu copilul? Ce s-a întâmplat? Ce-i cu schimbările astea?» De fapt, el începe să redea din dinamica pe care o vede în familie”, iar de aici decurg problemele de sănătate de mai multe feluri, de la obezitate până la traume.

    Conferințele „Să creștem generații sănătoase” au avut loc deja și în orașele Brăila, Constanța, Cluj-Napoca și Oradea, urmează Slobozia în data de 11 octombrie și București în data de 29 octombrie. Calendarul evenimentelor urmează a fi completat cu alte județe precum Timiș, Galați, Sibiu, Argeș, Gorj, Prahova, Teleorman, Bistrița-Năsăud, Neamț, Alba și Vâlcea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. == ALOO Tomck@t == PLAGIATOAREA A FOST VOTATA DE HAITA DE DOUA ORI IAR ULTIMA DATA NU A FOST CONFIRMATA DE MIN EDUCATZIEI == NOROC CU EI – CA ALTFEL IAR DEFILATZI CU PLAGIATOAREA N FRUNTE == SCARBA MI E == SI SA EXPLICE PUBLIC PLAGIATOAREA NEVASTA DE POLITZAI CU APUCATURI DE POLITZAI CUM AU DISPARUT CELE 4 MIL EURO DIN CONTURILE UAV LASATE DE LIZICA MIHUTZ . –SCARBA MI E – SPER SA NU STERGI POSTUL .

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.