Gazprom nu va reduce livrările de gaz către alți clienți europeni





Rusia a anunţat joi că nu se aşteaptă ca Gazprom să reducă livrările de gaze către alţi clienţi europeni şi a precizat că schema prin care cumpărătorii plătesc în ruble pentru gaze funcţionează aşa cum era planificat.
Gazprom a întrerupt de la 1 iunie livrările de gaze naturale către Orsted (Danemarca) şi Shell Energy, care furnizează o parte din gaze Germaniei, deoarece nu au plătit în ruble pentru gazele livrate în aprilie, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Gazprom Export a cerut clienţilor europeni să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti, ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei.
Deja, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Ţările de Jos, în absenţa plăţilor în ruble de la cele patru ţări
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)