vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Garda de Mediu „urechează” Primăria Arad pentru gunoiul de pe Mărului și amenință cu amenzi

    de Raluca Medeleanu | 5 ianuarie 2023, 11:44 AM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    1

    Lucrările la proiectul pe fonduri europene prin care se dorește revitalizarea zonei străzii Mărului din municipiul Arad au început în 2021, iar constructorul promitea în această vară că ele vor ajunge la final probabil în august 2023. Pentru realizarea unei zone de agrement, Primăria a dispus demolarea tuturor construcțiilor ilegale, însă deși terenurile au fost curățate, asta nu a oprit ca diferite persoane să își continue obiceiul de a folosi spațiul pe post de groapă de gunoi.

    Zona Mărului rămâne astfel, în continuare, un potențial focar de infecție, iar Garda de Mediu a început anul cu un control la fața locului, identificând 50 de tone de deșeuri, astfel că a atras atenția Primăriei Arad să ia măsurile necesare pentru igienizare, în caz contrar urmând să se aplice amenzi.

    „50 de tone de deșeuri amestecate (anvelope uzate, deșeuri voluminoase, deșeuri rezultate din construcții, deșeuri din plastic etc) împrăștiate pe o suprafață de peste 1 ha, au fost descoperite de către comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Arad pe strada Mărului – domeniul public al Municipiului Arad. S-au stabilit măsuri și termene administrației publice locale, privind salubrizarea zonei și monitorizarea acesteia în vederea descurajării abandonării deșeurilor. Nerespectarea măsurilor în termenele stabilite va atrage sancționarea Primăriei Arad cu amendă cuprinsă între 50.000-100.000 lei conform prevederilor legale”, transmite Garda de Mediu Arad.

    Amintim că proiectul de revitalizare a zonei a fost câștigat de Primăria Arad în 2019, când Bibarț a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest, iar în 2021 firma care a câștigat licitația pentru efectuarea lucrărilor este Thaibau Construct SRL din Arad, investiția ridicându-se inițial la 15 milioane de lei, însă ulterior – pe motive de scumpire a materialelor – prețul a fost mărit cu încă 6 milioane de lei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.