Garda de Mediu intră mâine în grevă de avertisment





Comunicat Garda de Mediu. Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul Mediului, a promis că sustine egalizarea salariilor, așa cum este normal și corect, între salariații gărzii de mediu și cei ai gărzii forestiere, având deopotrivă atribuții de monitorizare, inspecție și control.
Deoarece până la această dată nu s-a materializat această promisiune și gravă disfuncționalitate la nivelul Ministerului Mediului, Biroul Executiv al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a hotărât declanșarea grevei de avertisment, în data de 26 aprilie 2017, între orele 14.00 – 16.00.
În această perioadă, nu se vor desfășura activitățile specifice gărzii de mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat al gărzii de mediu la nivel național.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)