vineri, 18 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Liniștea și pacea de pe malul Tisei a cuprins Galeria Alfa: „Strange forrest” by Jovan Blat

    de Raluca Medeleanu | 1 iunie 2024, 10:00 AM | Cultură | Topic special

    0

    Ramuri suave, păsărele delicate, tranchilitate. O evocare a unor timpuri apuse, păstrate însă cu sfințenie în sufletul de artist, acesta ar fi un rezumat al expoziției sculptorului Jovan Blat, al cărei vernisaj a avut loc vineri la Galeria Alfa.

    Jovan Blat s-a născut la Kikinda (actuala Serbia) în 1968. Și-a finalizat studiile de licență și masterat la secția de sculptură a Facultății de Arte și Design, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Timp de mulți ani a lucrat la Centrul pentru Arte Plastice și Aplicate Terra din Kikinda. În prezent, este angajat ca asociat senior profesionist și conferențiar universitar la departamentul de sculptură al Academiei de Arte din Novi Sad. Lucrările sale pot fi găsite în spații publice, muzee și colecții private din Serbia și din străinătate. Artistul a expus la numeroase expoziții și a fost premiat de mai multe ori pentru lucrările sale de artă.

    De patru ori în expoziție la Arad, pentru prima oară în lumina reflectoarelor

    La Arad, a participat la trei expoziții colective, cea mai recentă având loc în noiembrie 2023, Bienala Internațională Meeting Point, eveniment la care au participat în total 180 artiști din România și străinătate și în cadrul căreia Jovan Blat a primit Premiul Special UAP Arad.

    Premiul a constat și în organizarea din partea filialei arădene a Uniunii Artiștilor Plastici a unei expoziții personale, care a fost vernisată vineri, 31 mai, la Galeria Alfa.

    „Este prima oară când am fost premiat de UAP. Chiar nu mă așteptam la asta. Dar sunt foarte bucuros, pentru că sunt student român, așa că este foarte frumos să fiu aici din nou. Am mai fost la Arad în 2014, la expoziția Patru Discursuri, atunci ca masterand, iar apoi de două ori la Bienală. Dar acum este pentru prima oară când am o expoziție personală, aici, unde mă simt ca acasă. Știți, bunica mea era de aici, de fapt din Nădlac, cam la 50 km de aici, așa că e ca și cum aș fi acasă”, a spus Jovan Blat.

    De obicei lucrează cu clei, dar a mai sculptat și în lemn și piatră, pentru că – explică artistul – în Voivodina principalul material folosit este cleiul, dar a mai avut sculpturi din alte materiale, acele sculpturi fiind însă abstracte. În expoziția de față a optat pentru lucrări figurative, la recomandarea UAP Arad, iar lucrările realizate în clei și fier sunt expuse în premieră într-un salon de artă.

    Expoziția „Strange Forrest” / „Pădurea Ciudată”

    strange forrest expozitie jovan blat 12

    Galeria Alfa a fost transformată într-un mic colț de natură, într-o pădure ciudată, cu păsări mici, delicate, pe ramuri de copaci – un scenariu al copilăriei artistului și, totodată, un omagiu unei epoci și țări care nu mai există.

    „Așa cum spune și numele, e o pădure ciudată. Am petrecut mult timp în apropierea râului. Am o casă mică lângă Tisa și pescuiesc adesea acolo, când am timp liber, și privesc păsările. Păsările sunt o temă familiară pentru mine, iar atunci când fac o lucrare figurativă, fac păsări. E ca un trademark pentru mine. Am decis să aduc un mic omagiu pentru țara mea, acolo unde am copilărit. Țara nu mai există, dar acesta e micul meu omagiu pentru tinerețea mea și țara care nu mai există. Titlurile lucrărilor sunt în mare parte melodii celebre din anii ’80, de la diferite formații din Iugoslavia, din Croația, Slovenia, Bosnia, Serbia, Voivodina. Astfel, e ca un mic joc al meu. Dacă ești sârb, ori croat, de oriunde din fosta Iugoslavie, vei recunoaște îndată titlurile care însoțesc aceste sculpturi cu păsări, care sunt așezate într-un asemenea mod încât să reflecte aceste titluri de melodii”, ne-a explicat Jovan Blat.

    „Un poezism liniștit”

    „În ultimele două decenii, sub auspiciile și în împrejurimile Terrei, sculptorul Jovan Blat și-a construit o atitudine sculpturală interesantă și emancipată. Continuu și consecvent, fără gesturi spectaculoase, artistul a sculptat și a construit sistematic o sculptură cu un efect plastic simplu, lizibil și sugestiv. Inspirat de lumea animală, de reducerea consistentă a formei, artistul se străduiește să ajungă la o formă esențial caracteristică. În același timp, scopul final nu este recunoașterea lumii animale și a naturii, ci efortul de a scoate la iveală natura sculpturii în sine. Iar natura sculpturii se bazează pe propriile sale legi. Se bazează pe relația triadică material-masă-spațiu. Blat cunoaște, simte, iubește si respectă solul si argila Banatului. În mâinile sale, lutul este flexibil și, din această cauză, sculptorul are control suveran asupra procesului de sculptură directă. El folosește această cunoaștere a tehnologiei de lucru cu lutul într-o reprezentare plastică, dar redusă a motivului păsărilor în pozițiile lor caracteristice. În timpul modelării sculpturilor, prin alternarea între suprafețe întinse, netede și o structură dinamică, fierbinte, care iese la suprafață, capătă o formă deplină. Din toate acestea reiese un poezism liniștit, bazat pe emotivitatea mai puternică cu care artistul îi oferă privitorului său”, se arată în prezentarea expoziției de la Arad.

     

    • Citește și: Mai mulți artiști au fost premiați la Bienala Internațională Meeting Point, evenimentul nr.1 de artă al Aradului · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.