Furtuna a făcut ravagii la Leoni! Peste 10 răniți, după ce o ușă imensă a fost spulberată

Știri Arad. O furtună de câteva minute a făcut ravagii în municipiul Arad și în vecinătatea acestuia, provocând o sumedenie de pagube materiale și, din păcate, în urma acesteia au fost rănite mai multe persoane.
Astfel, la compania multinațională Leoni din Arad, o ușă din sticlă, mare de câțiva metri a fost luată pe sus de vânt, căzând în cele din urmă peste un grup de aproximativ 10-15 persoane. Din informațiile pe care le deținem în acest moment, în urma acestui accident au fost rănite peste 10 persoane. Se pare că două dintre acestea sunt în stare destul de gravă.
UPDATE 1
Surse din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au confirmat pentru Special Arad că un număr de 10 persoane se află chiar în aceste momente la Unitatea de Primiri Urgențe, unde primesc îngrijiri medicale în urma accidentului petrecut la Leoni.
UPDATE 2
Potrivit ultimelor informații, se pare că este vorba totuși de un număr de 11 persoane care au fost rănite în urma incidentului de la Leoni. Majoritatea sunt cu plăgi multiple și cu arcada spartă, dar nu sunt în stare gravă. La ora actuală se continuă investigațiile.
Revenim cu mai multe amănunte.
Comentariile portalului
Nu-ți crapă obrazul de rușine, Meszare? Nu mai zic nimic,că mă apucă pandaliile.Sincer,am ajuns să-mi fie rușine că sunt arădean.
Buna ziua, multumim pentru informatii, insa nu inteleg unde mai exact spuneti ca este asta, din moment ce DSP Arad e la Intim si Policlinica Municipala e pe Bulevardul Revolutiei
Doamna Raluca Medeleanu , unde ati parcat cand ati facut acest reportaj . Poate va interesati de ce parcarea aflata vizavi de DSP Arad parcare care deservea si Policlinica Municipala Arad a (...)