A fost magic ce am trăit pe arena „Francisc Neuman” la meciul dintre UTA și FCSB. Trecând peste amărăciunea acelui gol marcat de oaspeți în minutele de prelungiri, ceea ce am trăit vreme de două ore pe stadion a fost superb. Un public superb, un public de o notă care încă nu există, precum Nadia la Montreal, un public de toate vârstele, dar un public elegant, decent, frumos.

„Ceea ce trăim noi pe Francisc Neuman este Untold-ul nostru. Nu am văzut niciodată așa atmosferă, nu am văzut niciodată atâtea femei, atâtea domnișoare, atâția copii la meciurile de la Arad. Este un spectacol fascinant”, îmi spunea un bun prieten imediat după acel meci.

Ceea ce am văzut în această dimineață, înainte cu destul de multe ore de startul partidei cu Craiova lui Reghecampf, m-a impresionat încă o dată. Acele corturi din fața arenei pline de viață, cu fanii venind să-și ridice brățările pentru meci, dar și cu acei voluntari care au suportat canicula de aproape 40 de grade Celsius pentru a ajuta la organizare, pentru a pune umărul la procesul de testare sau de ridicare ale acelor brățări.

Mereu mi-a plăcut această comunitate utistă pentru că asta este UTA, o comunitate, una de mii de oameni, una răspândită prin toate colțurile țării și chiar ale Europei sau mai departe de atât. De multe ori ne salutăm pe stradă fără să ne cunoaștem numele, dar știm că suntem de acolo, de pe „Neuman”, și avem sufletul în roșu și alb.

Astăzi am fost impresionat să-l văd pe Giuliano Junc, un vechi și dedicat suporter, să-l văd implicat în procesul de organizare al activității de împărțire a brățărilor. El este unul dintre cei mulți care ne arată că UTA nu înseamnă doar cele două ore de meci, nu e doar atunci când face un transfer și mai dă „live” o conferință de presă, UTA e un fenomen social la care participă mare parte din comunitatea arădeană și, la urma urmei, UTA chiar e Arad. Giuliano putea astăzi să stea liniștit la umbră, să bea două beri și să aștepte ora jocului. Nu a ales asta… S-a dus la stadion, și-a pus pe el un tricou de voluntar și cu toată amabilitatea din lume le explica celor care veneau pe unde trebuie să meargă ca totul să se întâmple în ordine, organizat. Iar ca și Giuliano au fost mulți…

M-a impresionat marea familie Dragoș, prezentă în număr mare, cu Beniamin în calitate de șef de trupă ca președinte la Crucea Roșie, cu Daniel, cu Ovidiu, tot acolo am văzut-o pe Albinka, pe Dana Varga, și toți au fost minunați.

Dar m-au impresionat și fanii, plătitorii de abonamente sau de bilete, cei care astăzi au o mare, uriașă dorință: „Să batem pe Craiova!”

Cu astfel de oameni, cu astfel de suporteri, cu o astfel de comunitate în jur, UTA are toate speranțele să redevină ceea ce a fost odată, acel club respectat de toată lumea, acel club născut din pasiunea pentru fotbal a unui baron de o probitate morală rar întâlnită, acel club campion.

Să batem pe Craiova!