Furia zăbrăneană! Victoria urcă pe locul al doilea după o repriză de vis cu Sântana (GALERIE)





Partidă foarte atractivă la Zăbrani, acolo unde Victoria și Unirea Sântana jucau practic pentru poziția a 2-a în clasamentul „D”-ului arădean. Sântana era pe val mai ales după victoria din urmă cu două etape de pe terenul echipei UTA II, cu toate că în etapa trecută a remizat pe propria arenă cu Lipova.
Victoria era rănită în orgoliu după partidele mai puțin reușite din retur, mai ales după egalul de la Sânicolaul Mic din runda trecută. Căpitanul echipei gazdă, Tuculea, a fost inspirat încă din startul jocului. Acesta a ales ca echipa sa să joace cu vânt ajutător, din spate, ceea ce avea să conteze enorm în economia jocului.
Din primele minute, echipa lui Pința a jucat ofensiv, foarte multe acțiuni putându-se pe partea stângă, unde au exceleat Vasinc și Vereș, dar și în centru, unde Cosmin Gâlcă a jucat aproape fără greală. După câteva situații de gol, Zăbraniul a deschis scorul în minutul 11, atunci când șutul lui Higyed de la 25 de metri s-a dus ca un trasor în vinclul porții Unirii, făcând inutil plonjounul spectaculos al lui Csurka.
În minutul 17, Toda a făcut 2-0. Fostul jucător al celor de la UTA BD a șutat de la aproximativ 15 metri, mingea a lovit piciorul lui Dinu Bodea și a fost lobat peste Csurka aflat undeva la 3 metri de linia propriei porți. Vereș putea face 3-0, dar a ajuns târziu la minge și aceasta a fost respinsă de Paven. Unirea a încercat să revină în joc, dar defensiva gazdelor s-a dovedit de neclintit, iar la mijlocul terenului Bercu a jucat foarte simplu și eficient, respingând orice minge înaltă și jucând foarte multe baloane din prima atingere, ceea ce a ridicat și viteza de joc a Victoriei. Claudiu Popa putea marca în minutul 32, dar șutul său din interiorul careului a fost respins cu un reflex foarte bun de tânărul portar Șubaș.
Gâlcă a anunțat golul al treilea în minutul 38 atunci când a depășit în banda dreaptă nu mai puțin de patru adversari, dar centrarea sa a fost prinsă de Edi Csurka. Cosmin avea să marcheze în ultimul minut al primei părți când a trimis din lovitură liberă lateral stânga o minge în careu, nimeni nu a intervenit, iar Csurka a prinit cum intră în plasa laterală și s-a intrat la vestiare cu 3-0!
Imediat după pauză, gazdele puteau marca pentru 4-0, dar Csurka a intervenit salutar în situație de doi contra unu, atunci când Gâlcă a fost la un pas să îl pună în situație de singur cu poarta goală pe Dolineanu.
Sântana a redus din handicap prin Cosmin Popa cu un șut din careu, iar la câteva minute după gol, Șubaș a intervenit excelent la o minge trimisă din lovitură liberă de Vuin. Lanțoș a marcat pentru 3-2 în minutul 88, confirmând că vântul a avut un aport esențial în acest joc. Până la final nu s-a mai înregistrat nicio fază notabilă de poartă, astfel că Victoria a câștigat meciul și s-a instalat pe poziția secundă a clasamentului.
Victoria Zăbrani – Unirea Sântana 3-2 (3-0)
Higyed 11, Toda 17, Cosmin Gâlcă 45 / Cosmin Popa 57, Lanțoș 88
Zăbrani: Șubaș – Cr. Caba, Avram, Tuculea (Topai), Vereș, Toda, Bercu, Higyed (Hadăr), Cos. Gâlcă (Rafi Varga), Vasinc, Dolineanu (Țop). Antrenor: Leo Pința
Sântana: Csurka – Șiclovan, Brozbic, Paven (Lanțoș), Peia, Dinu Bodea, Mateiu, Vuin, Claudiu Popa (Cl. Bodea), Giurgiu (Josan), Cosmin Popa. Antrenor: Dinu Donca
Arbitri: Dorinel Herțeg – Alina Mihoc – Paul Giorgian Ardelean
Observatori AJF: Mircea Toderici, Daniel Scridon
LIGA 4 – ETAPA 19
Victoria Zăbrani – Unirea Sântana 3-2
Higyed 11, Toda 17, Cosmin Gâlcă 45 / Cosmin Popa 57, Lanțoș 88
Șoimii Lipova – UTA II 1-2
Flavius Pavel 41 / Copaci 36, Bulza 39
Crișul Ch. Criș – Lunca Teuz Cermei 2-0
Faur, Turcuș
Frontiera Curtici – Banatul 2-1
Pleșca (2) / Lucian Oros
Aqua Vest – Păulișana 1-0
Sânt
CLASAMENT
1. PROGRESUL PECICA 18 12 2 4 40-13 27 38p
2. VICTORIA ZĂBRANI 17 9 6 2 30-18 12 33p
3. CRIŞUL 17 9 3 5 31-13 18 30p
4. UNIREA SÎNTANA 18 9 3 6 38-22 16 30p
5. ŞOIMII LIPOVA 17 9 3 5 35-19 16 30p
6. AQUA VEST 18 9 2 7 31-34 -3 29p
7. LUNCA TEUZ CERMEI 18 8 4 6 28-21 7 28p
8. UTA II ȘIRIA 17 8 2 7 30-28 2 26p
9. FRONTIERA CURTICI 17 7 3 7 22-22 0 24p
10. VOINŢA MAILAT 17 6 4 7 15-26 -11 22p
11. PĂULIŞANA PĂULIŞ 18 5 1 12 20-38 -18 16p
12. NAȚIONAL SEBIS 18 3 3 12 16-34 -18 12p
13. BANATUL 18 1 2 15 12-60 -48 5p
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!