Fundația UVVG și Arhiepiscopia Aradului donează spitalului aparatură medicală de 80.000 euro





Comunicat. Fundația Universitară „Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, alături de parteneri antreprenoriali, firme reprezentative din municipiul și județul Arad, au livrat conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență din Arad, opt sisteme de ventilaţie și monitorizare respiratorie pentru secțiile medicale și ATI.
Aparatura medicală, de ultimă generație, a fost comandată în baza consultării și la recomandarea conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență din Arad, și este donată spitalului spre a împlini necesitățile imediate ale municipiului și județului nostru, valoarea echipamentelor medicale amintite fiind de aprox. 80,000 EUR
Donatorii implicaţi în această campanie sunt: Fundația Universitară „Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, Combinatul Agro-Industrial Curtici (CAI Curtici), Fundația pentru Medicină Celulară și Moleculară, S.C. Filip D Impex SRL, Asociația pentru Responsabilitate Comunitară.
Acesta este cel de-al treilea transport de aparatură şi echipamente în numai câteva zile către spitalul Judeţean de Urgenţă din Arad. Partenerii din acest proiect au dotat spitalul cu echipament constând în mănuşi chirurgicale, halate bloc operator, costume de protecţie, capeline, viziere, măşti de protecţie, botoşi medicali şi acoperitori de pantofi, adică tot echipamentul necesar. Un al doilea transport a venit în urmă cu câteva zile aducând 15 aparate generatoare de ozon, care au fost de asemenea donate Spitalului Clinic Județean de Urgență din Arad.
Acțiunea inițiată de către Președintele Fundației Universitare „Vasile Goldiș” din Arad, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, va continua cu alte proiecte social-umanitare și caritative de impact, menite să contribuie la rezolvarea problemelor complexe a vremurilor pe care le traversăm.
Comentariile portalului
Mulțumesc frumos
Aveți și dvs. dreptate. Doar că nu piteam vorbi despre ura și violența din societate fără să-l amintim și fără să-i evidențiem "meritul" (...)
Sunt cu totul de acord cu ideea ce se desprinde din articol. DAR si este un mare DAR , au trecut deja 5 luni de la alegerile anulate. Pana cand il mai (...)