Boicotul care a ajuns rapid la Viena, pe autostrada de un metru ce ducea spre nicăieri

    de Valer Mărginean | 13 December 2022, 8:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    15

    Fiermele austriece pe care vor să le boicoteze românii. La imagine (și cam atât) punctează și „drujbiștii” de la Timber, cu vechiul nume, Holzindustrie Schweighofer (foto: puterea.ro)

    Recunosc, n-am crezut în boicotul răsărit de nu se știe unde, după veto-ul Austriei în problema Schengen. N-am crezut, din mai multe motive.

    Primo, pentru că a apărut cam suspect de repede, de parcă fusese pregătit ca o fițuică, fix pe subiect, înaintea unei teze. Și, cam la fel de suspect a prins imediat, de parcă o astfel de formă de protest, mai subtilă, mai elevată decât obișnuitele înjurături din stradă, ar fi proprie românilor – iar noi știm foarte bine că nu este! Nu știu de ce, dar încă mai am senzația că fițuica nu a fost pregătită de vreun „elev”, ci de niște „profesori” adevărați în arta manipulării maselor, exersați, probabil, și în zilele fierbinți din decembrie ’89 – iar noi știm foarte bine că implicarea „profesorilor” din Servicii este o realitate.

    Poate mă înșel, dar parcă revăd un film din urmă cu 33 de ani când „a explodat mămăliga” din motive ridicole față de altele prin care trecuse poporul. Să fim, totuși, serioși: evacuarea unui preot, fie el timișorean și reformat, este un eveniment neînsemnat față de frigul, întunericul și foamea pe care le-am îndurat, cu resemnare, ani și ani. Cam așa și cu acest boicot. Am fost și suntem umiliți de americani cu vizele, iar noi nu am avut nicio reacție, n-am boicotat niciun fast-food cu franciză americană. Ca să nu mai spun că în ultimele trei decenii am fost umiliți de aproape toate națiile europene, fără să avem vreo reacție. Uniunea Europeană ne-a ținut „în șah” cu MCV-ul până au invadat rușii Ucraina și, în afara unor bancuri pe facebook sau a unor „AURisme”, nicio reacție. Din 2007 și până acum două sau trei luni, românii nu au spus nimic despre neaderarea la spațiul Schengen. Și, uite-acum ditamai boicotul pentru un veto, deși, între noi fie vorba, beneficiile apartenenței la acest spațiu sunt destul de puțin cunoscute de mulți dintre participanții la boicot.

    Secundo, pregătit sau nu în vreun laborator de Servicii specializat în tot felul de manipulări, boicotul părea o formă mult prea candidă și ușor naivă, pentru a fi luată în serios ca reacție la cinismul profesionist ale ministrului de Interne și cancelarului Austriei. Nu știu din ce motiv, subconștientul meu a asociat imediat acest boicot cu celebrul protest al omului de afaceri sucevean, Ștefan Mandachi, denumit „autostrada de un metru”, din martie 2019. La fel de inocent, de naiv chiar și, evident, lipsit de orice urmări, exceptând reacția televiziunilor și a comunității active pe rețelele de socializare. În rest, nimic palpabil, niciun alt kilometru de autostradă în Moldova, doar alte proiecte, alte promisiuni – evident, așa cum se întâmplă mereu, decidenții noștri au adoptat „rețeta” mafiotă: nu au auzit, nu au văzut, nu au spus nimic. La ce ne puteam aștepta acum când românii, firme sau persoane, rudele sărace și îndepărtate ale marii familii europene, s-au pornit să boicoteze niște coloși ca Erste Bank (care deține 61,8% din BCR), Raiffeisen sau OMV (liderul pieței de carburanți din Europa Centrală și de Est încă din 2004, când a cumpărat Petrom)? Ăștia-s coloși adevărați, nu ca ai noștri – companii, porturi, aeroporturi, combinate, hidro- sau termo-centale și așa mai departe, toate cu capital de stat, mari, unele imense, dar cu picioare de lut sfărâmicios de-atâta sărăcie (plus furt și incompetență, ca să fim mai exacți). Ăștia, coloși adevărați, nu se sperie de o mână de români supărați că n-au primit o jucărie la care nici nu s-au gândit până în urmă cu două, trei luni.

    a1ne amazing zone
    Ștefan Mandachi, lângă autostrada lui de un metru lungime, care duce spre nicăieri
    Sursa: amazing.zone

    Terțio, mi s-a părut foarte ciudat că una dintre cele mai criticate firme austriece care acționează în România nu a fost vizată de acest boicot. Deși, ani de zile și nopți de veghe pe drumurile forestiere, activiștii de mediu și presa neplătită au atacat dezastrul defrisărilor abuzive făcute de firma Holzindustrie Schweighofer, devenită între timp Timber, iată că acum, când a fost declanșat „războiul” cu firmele austriece, tocmai „drujbiștii” ăștia au fost uitați. În condiții normale de declanșare a boicotului, o asemenea scăpare ar părea cel puțin ciudată și suspectă. Însă, dacă ne gândim că „spontaneitatea” acțiunii s-ar putea să fi fost inspirată de profesioniștii pomeniți ceva mai sus, parcă totul devine limpede. Inclusiv intrarea acestor „drujbiști” pe piața defrișărilor masive din România (în paranteză fie spus, conform organizației Greenpeace, România pierde în fiecare oră 3 hectare de pădure, iar într-un an sunt 8760 de ore).

    Chiar dacă ar mai și altele de spus, ar fi păcat să continuăm cu neîncrederea în acest boicot. Pentru că, iată, surprinzător, fără să fie spectaculoase, efectele boicotului încep să apară. Și totul a început de la presă. Nu de la a noastră, desigur, pentru că nu-i băgată în seamă, ci de la cea austriacă. Apoi, a continuat cu partenerii de coaliție ai „popularilor” austrieci care au dat cu veto în noi, în bulgari și, practic, în toată UE (care, de data asta, era cu noi). Adică „verzii” din coaliție nu vor să se frigă cu castanele aruncate în foc de „populari”, tocmai acum în preajma alegerilor,  așa că s-au delimitat de partenerii de coaliție – cam așa cum a făcut și PSD care s-a delimitat de liberalii lui Ciucă.

    Oricum se va termina pentru actuala coaliție de la Viena sau pentru Partidul Popular care a gestionat acest vot din partea Austriei (și subliniez: votul este al Austriei, nu al coaliției de guvernare sau a unui partid, ci al întregii țări), este clar că a fost o mare greșeală să lase o decizie ce aparține țării în seama unui ministru (în cazul de față, cel de Interne). Pentru că, vrând-nevrând, respectiva persoană va trece decizia prin filtrul subiectiv al interesului imediat, personal sau de grup. Iar efectele deciziei se răsfrâng asupra imaginii întregii țări sau măcar a unei importante părți, cum ar fi, acum, cel economic, al unor firme care au investit în România. Iar în cadrul UE, Austria este în pericol să fie privită cu suspiciune, ca o parteneră țâfnoasă pe care nu te poți baza. Pericol repede sesizat de „verzi”, dar mai ales de alte persoane sau entități economice ori politice. Iar asta, iarăși, se datorează acelor oameni care nu spun „dă-i în mă-sa pe ăia cu presa lor”, dar și boicotului.

    Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă alde Bode sau Ciucă ar fi luat decizii fără să fi copiat textul, pe persoană fizică, în numele României? O lună, poate două s-ar fi discutat despre cine știe ce alt subiect lansat pe piață, apoi totul s-ar fi dat uitării, ca și plagiatele și multe altele.

    Repet, nu credeam că boicotul va avea ceva efecte, chiar dacă până și Compania Națională de Drumuri, celebra CNAIR, care învârte cel puțin 12 miliarde de lei anual, a decis să-și mute banii de la BCR-Erste Bank. Până am aflat că președintele Partidului Popular din Austria, care este și cancelar și susținător al ministrului de Interne a reacționat la boicot. Deși a fost la fel de arogant, poziția lui amenințătoare (boicotul companiilor austriece din România dăunează mai degrabă României, nu Austriei) trădează mai degrabă teamă decât siguranță. Probabil este conștient că deja a pierdut alegerile și cu siguranță a înțeles mesajele transmise de companiile austriece din România. Care nu prea par dispuse să piardă milioane de euro de dragul unor jocuri politice și a mofturilor unor politicieni arțăgoși. Mai ales că, să nu uităm, firmele astea au afaceri în multe alte țări din UE și nu se știe ce reacție ar putea avea aceste țări față de fascinanta Austrie, lăsată, iată, la discreția unui ministru de Interne și a șefului său de partid.

    Scăpat sau nu din laboratorul vreunui Serviciu (cam așa cum se spunea și despre SARS-Cov 2), boicotul lasă urme și produce efecte. Și este doar la început… Din câte putem observa, efectele se simt și la noi, chiar dacă, oarecum firesc, guvernul nu a spus nimic despre acțiune. A transmis note de protest direct (ambasadoarei Austriei la București) sau prin declarații publice, fără vreo referire la firmele austriece ori la boicot. L-a rechemat de la post pe ambasadorul Emil Hurezeanu, fără explicații, poate pentru a-i suplini absența din peisaj tocmai a ministrului de Externe, Aurescu. Și cam atât dinspre guvern – prostiile lui Bode nu merită atenție.

    În schimb, a reacționat Ciolacu. În favoarea boicotului, de la înălțimea funcției de bi-președinte, al PSD și al Camerei Deputaților. E drept, a încercat să nuanțeze – ba că în firmele austriece din România lucrează români, ba că poporul austriac și politicienii nu-s tot una (de parcă la noi ar fi!), dar fiecare este liber să boicoteze cum vrea, dacă vrea – dar tot susținere este. În plus însă, și-a etalat întreaga diplomație de politician versat, cum ar trebui să fie, și a amenințat că și România va pedepsi Austria, cu veto, când „va solicita șefia OSCE”. Evident, a vorbit cam neîntrebat, ca să nu spunem altfel. România nu va face asta, din motive destul de evidente pentru a nu le rosti acum și aici. Oricum, un veto din poziția „îndoit din șale” ar fi o noutate pentru familia UE… Dar, dacă tot a adus în discuție această posibilitate, oare de ce n-or fi folosit decidenții noștri, inclusiv Ciolacu, acest „atuu” în discuțiile directe cu omologii lor austrieci înainte de votul din JAI?

    Și, pentru că am ajuns la prestația reprezentanților României, dincolo de boicot, trebuie să spunem că acest episod „Schengen” este, în primul rând, o înfrângere răsunătoare a ministerului Afacerilor Externe, condus cam de prea multă vreme de Aurescu. Apoi, a tuturor Serviciilor care acționează în afara țării. Și, dat fiind că atât Diplomația, cât și Serviciile sunt la mâna președintelui țării, și dumnealui își mai poate adăuga în CV acest eșec, pe lângă altele, între care, ca răsunet, „România educată” și „România lucrului bine făcut” mi se par cele mai apropiate.

    Poate boicotul a fost zămislit de Servicii. Dar tare mi-aș dori să fie, totuși, o acțiune spontană a unor români revoltați. Ar fi un puternic semnal pentru politicienii noștri, ar fi semnalul că se poate. Se poate să scăpăm de acești netoți care ne conduc pe persoană fizică, așa cum a votat ministrul de Interne în JAI: pe persoană fizică, dar în numele Austriei.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. După părerea mea boicotul este al oamenilor și sper să continue. Trebuie să stăm drept și să îi lovim peste mâini sau peste ceafă pe austrieci dacă mai întind mână la ce-i al nostru . Și DA trebuie sa-i strângem fără milă de ” OUA ” pe austrieci de câte ori avem ocazia . Și spun ca ( după părerea mea ) sunt cei mai nesimțiți ,cei mai aroganți și cei mai fără obraz ( nu au obraz ca găina ) din Europa. Si ar mai fi multe de spus .NU DE BINE . Și cel mai nesimtit ,mai aroganți îi mai fără obraz este BEEhammer .

      --2 voturi
      +1
      -1
      • @Ioan – Vă respect părerea, chiar dacă nu sunt întru totul de acord cu ea. Sunt convins că vom găsi, în timp, alte modele de colaborare cu austriecii decât cele de forță. La urma urmei, nu suntem, Doamne ferește!, în război cu ei.
        Cum spuneam și în articol, m-aș bucura dacă boicotul este cu adevărat spontan și nu fabricat…

        0 voturi
        +1
        -1
    2. In problemele abordate de dvs.se simte tenta urmatoare: „În 1953 în timpul unui banchet de la New York Press Club lui John Swinton, decanul ziariștilor din America, i s-a cerut să țină un toast în cinstea presei independente.
      Iată răspunsul lui: Nu există în istoria Americii o presă independentă. O știți și voi și o știu și eu. Nici unul dintre voi nu îndrăznește să își exprime cinstit părerile în ziarul la care scrie. Sunt plătit tocmai pentru a nu-mi exprima opiniile cinstite în ziarul pentru care scriu.
      Voi, ceilalți, sunteți plătiți ca să faceți la fel, și oricare dintre voi ar face nebunia de a-și scrie părerile în mod cinstit ar fi imediat expediat pe stradă, căutând de lucru.
      Dacă mi-aș permite o părere cinstită întrunul din numerele ziarului meu, slujba mea ar dispărea în 24 de ore. Treaba jurnalistului este să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamon, să își vândă țara și neamul pentru pâinea cea de toate zilele.
      O știți și voi și o știu și eu, și atunci de ce să închinăm pentru presa independentă? Suntem uneltele supuse și slugile bogătașilor din culise. Suntem Hopa-Mitică, ei trag sforile și noi dansăm. Talentele, posibilitățile și viețile noastre aparțin altor oameni. Suntem doar niște prostituați intelectuali.” Intelegeti ce vreti dumneavoastra! Cu respect !

      +5 voturi
      +1
      -1
      • @Mosu – Sigur că fiecare este liber să înțeleagă ce vrea. Dar, pentru o bună înțelegere a acestei declarații cam teribiliste, ar fi nimerit să înțelegem câte ceva despre epoca în care a fost rostită. Pentru că, între timp s-au schimbat multe, inclusiv în presă și în protecția consumatorului de presă.
        Probabil ați auzit de sintagma „Etajul și șantajul”. A fost rostită de un fost mare ziarist român, câțiva ani înaintea celui citat de dvs., ca un fel de „crez” sau „cod” al jurnalismului din acele vremuri. Vi se pare că ar fi valabil și acum? Acum când există legi, reguli, coduri, acum când presa din România a obținut dreptul de auto-reglementate? Apropo, sunt coautor al primului document privind auto-reglementarea presei din România.
        Ciudat la comentariul dvs. mi se pare nu părerea în sine, ci ideea că într-un articol de opinie se poate minți. Până acum eram convins că o opinie poate fi corectă sau greșită, nu mincinoasă… Dar mai învăț și eu, chiar dacă nu mai am demult vârsta marilor acumulări.
        Vă mulțumesc pentru fidelitate și pentru comentarii. Vă mai aștept. Cu prietenie, VM

        0 voturi
        +1
        -1
      • Problema cu cele zise de Swinton este că s-a întâmplat cu aproape trei sferturi de secol mai devreme decât data de pe FB de unde ați luat citatul. În 1883, nu în 1953, ceea ce schimbă totalmente datele problemei. Cu alte cuvinte contestând independența redacțională faceți greșeala elementară a ziaristului neșcolit sau începător: nu vă verificați sursele. Așa e ușor, poți zice ce vrei…

        --2 voturi
        +1
        -1
        • E.Nola, a câștigat Argentina… Legat de tema în discuție, e mai puțin important ca a fost cu aproape un secol în urmă, că n-a fost nici „decanul ziariștilor”, că a fost stângist sau că în perioada în care rostea teribilismele astea era în plină perioadă de exercițiu pamfletar. Probabil așa ar trebui citit și înțeles discursul, ca pe un pamflet.
          Împortant este că am avut ocazia să mai explicăm câte ceva din mecanismele presei de azi. Poate vom fi mai bine înțeleși si, poate, crezuți.

          0 voturi
          +1
          -1
    3. Boicotul nu este la nivelul la care ar trebui si ar putea sa fie.
      Boicotul ar trebui institutionalizat. Ar trebui sa transmitem un mesaj si altora nu nuami austriecilor. Ei nu sunt mai rai decat nemtii, francezii, olandezii, ungurii etc. Nu, ei doar au folosit o tara pe care o desconsidera in urmarirea unui avantaj intern meschin.
      Problema este ca nu avem institutii care sa urmareasca interesul public. Nu le avem ca sunt populate de jeguri numite politic pe criterii de toata jena. Institutii dominate de slugi de politruci, amante de politruci, lipitori de afise, prieteni de politruci, sustinatori de politruci. Este ceea ce se incerca sa nu fie prin art.2 din constitutie. Grupuri de interese care captureraza interesul piublic.
      Nu avem justitie care sa arbitreze astfel de situatii. Nu avem parchete si nici militieni care sa aiba curajul sau dreptul sa ancheteze jegurile puse de politruci.
      Suntem condusi de grupulete infracionale care au ca obiect de activitate unic vanzarea intereselor generale si ale resurselor publice pentru comision, niste comsionari publici de factura fostilor comisionari vamali.
      Si mai grav este ca datorita sistemului electoral nu avem cum sa scapam de ei.
      Presa estre si eu blocata in comercial, in senzational, in avantaje pentru unii sau pentru altii, in nevoia de bani pentru plata facturilor. Asa ca nici a 4-a putere in stat nu exista.
      Traim intr-o stat captiv, intr-o democratie mimata.
      Institutional nu vom avea nicio reactie. Nu va fi nimeni sa se zbata pentru tara asta fiindca nu va fi nimeni niciodata tras la raspundere si pentru ca nu se motiveaza seriozitatea.
      Daca boicotul este o manipulare sau nu, nu stiu. Cred totusi ca va deveni o manipulare. Initial boicotul a fost de genul ”ba pe-a matii!” si ulterior s-au gasit niste directii. Apoii, doar apoi a aparut infecticiunea numita politician care sa sustina boicotul cand ei sunt cei care boicoteaza tot de peste 30 de ani.
      Noroc ca e plin de prosti si de idioti utili si astfel nu vor fi nevoiti sa faca nicio schimbare si vom continua sa platim, noi fraierii, afundarea in haznaua unei tari esuate, furata din toate partile in aplauzele cretinilor.

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Primo: părerea mea este că boicotul nu a fost pregătit de nimeni, ci este opțiunea spontană a celor care se simt sfidați și scuipați de austrieci (vecinul dușman ancestral a românului – aceasta explicând și așa-zisa lipsă de reacție a noastră față de alte țări sau firme).
      Secundo: efectele boicotului pot fi devastatoare chiar și pentru „coloșii” care ne jecmănesc, asta dacă va avea un caracter general și permanent, nu doar de moment și izolat. Să nu uităm că acești „coloși” și-au construit „colosalul” din România (poate și de aiurea) cu ajutorul cozilor de topor din diferite funcții administrative, cozi de topor care vor căuta în fel și chip să apere interesele „coloșilor”. Dar să nu uităm că exemplul indienilor desculți îndemnați de Mahatma Gandhi la boicotarea pantofilor englezești a dat roade.
      Terțio: în boicot nu e implicată România, nici Guvernul sau Parlamentul, ci persoane particulare – cetățeni și instituții. Per a contrario, românii înțeleg că în veto nu e implicată Austria, ci reprezentanții ei oficiali, însă ce i-o fi făcut să aleagă această opțiune, la îndemnul sau la presiunea cui, rămâne ca Serviciile de care spuneți să ne dumirească.
      Quatro: e

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Știți cum e: eu am învățat să citesc, Dumneavoastră învățați să luați aminte. Textul circulă pe FB de ani de zile, manipulând aiurea și formulat aproximativ un citat din Swinton. Formularea, punctuația sunt aiurea: cele citate au fost întra-adevăr rostite de Swinton la Clubul Presei din New York, dar, așa cum am spus, în 1883, nu în 1953. Puneți o virgulă după New York Press Club și totul devine clar. Știți și asta ține de știința jurnalismului: punctuația…

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.