FRF a amendat UTA! I-a deranjat scandările fanilor împotriva Federației. Despre ce sumă este vorba?





Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal s-a ântrunit ieri pentru a judeca (și) două dintre abaterile galeriei echipei UTA.
Primape ordinea de zi a fost așa zisa abatere de la meciul din desplasare de la Brașov. Un grup care se afla în sectorul oaspeților s-a luat la bătaie cu fanii celor de la Brașov. Nu era, însă, vorba despre arădeni, scandalagii fiind, așa cum se știe, fani ai… Stelei. Pentru această așa zisă abatere, clubul UTA a fost sancționat cu „avertisment”.
UTA nu a scăpat neamendată. Oficialii FRF s-au arătat deranjați de desele scandări ale galeriei arădene la returul barajului cu FC Voluntari, atunci când, chiar în timp ce jucătorii și arbitrii scoteau apa de pe teren cu tot ce au găsit la dispoziție, fanii scandau ceva cu „M..e FRF!”
Păi la ce tratament a fost supusă UTA pentru a-și încerca șansa de a evolua în Liga 1, ne gândim doar dacă cei de la FRF se gândeau că vor fi aplaudați pe arena Motorul…
Valoarea amenzii este de 5.000 de lei.
Felicitări FRF!… La cum se desfășoară lucrurile prin Casa Fotbalului din București, nu știm dacă echipa lui Burleanu merită măcar o ironie…
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)