A vrut să fie un fel de „bunul samaritean” și a lăsat lumea să arunce gunoaie pe terenul lui, dar a fost pârât și a primit o amendă uriașă

    de Special Arad | 20 octombrie 2020, 1:57 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat: Și în ultima săptămână, o filmare pusă la dispoziția Direcției Generale Poliția Locală Arad a condus, în final, la aplicarea unor amenzi drastice pentru abandonul ilegal de deșeuri. În urma vizualizării imaginilor, angajații Biroului de Protecția Mediului al DGPL au fost în măsură să surprindă în flagrant șoferul unei autoutilitare din care se descărcau deșeuri rezultate din construcții pe un teren situat la marginea municipiului.

    Contravenientul a invocat acceptul proprietarului terenului, situație care, însă, nu îl exonerează de răspunderea pentru săvârșirea faptei contravenționale. În consecință, conform prevederilor Legii nr.211/2011, a fost aplicată o sancțiune în cuantum de 3.000 lei pentru abandonul de deșeuri.

    S-a constatat, totodată, depozitarea unei cantități mari de diverse tipuri de deșeuri în locația respectivă, sens în care, după identificarea proprietarului, i s-au adus la cunoștință prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, conform cărora cetățenii au obligația menținerii terenurilor în stare salubră, obligație a cărei respectare devine imperativă în situația terenurilor poziționate de-a lungul arterelor de circulație.

    Totodată, pentru amenajarea unui teritoriu, respectiv pentru aducerea unui teren la o anumită cotă, este necesară în prealabil obținerea unor autorizații/avize emise de către autoritățile competente, a căror deținere nu presupune exonerarea proprietarului terenului de obligațiile stabilite de OUG nr. 195/2005 privind regimul deșeurilor. Prin urmare, nu este permisă depozitarea de deșeuri pe teren, în scopul aducerii la o anumită cotă.

    Pentru nerespectarea obligației de aplicare a măsurilor de salubrizarea a terenului respectiv, proprietarul terenului, persoană juridică, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 25.000 lei, conform prevederilor OUG nr. 195/2005.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.