Fostul dinamovist Juan Camara a fost prezentat la CS Universitatea Craiova
A evoluat în prima jumătate a campionatului la Dinamo, făcând parte din lotul de fotbaliști străini transferați de spanioli și de fostul antrenor Cosmin Contra. Juan Camara a avut evoluții impresionante la unele jocuri, iar acum va lupta pentru titlu alături de Universitatea Craiova.
În cariera sa, Camara a evoluat și alături de marele Leo Messi la FC Barcelona.
„Juan Cámara s-a alăturat lotului Ştiinţei. Începând de astăzi, jucătorul spaniol cu meciuri la prima echipă a Barcelonei şi unul dintre cei mai apreciaţi jucători ai turului acestei ediţii de campionat este component al echipei noastre.
Juan a semnat un contract valabil până în vara acestui an, cu drept de opţiune din partea clubului pentru o prelungire până în vara anului 2024. Mult succes în familia alb-albastră!”, a anunţat Universitatea Craiova.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)