Fostul component al generației de aur, Daniel Prodan, a murit în urma unui infarct
Fostul fotbalist Daniel Prodan a murit, miercuri seara, în urma unui infarct, medicii de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov făcând resuscitare timp de trei ore, a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă, Alis Grasu. Apelul la numărul de urgenţă a fost făcut la ora 20.00, primul echipaj ajungând în 14 minute la locuinţa fostului fotbalist.
Echipa medicală a început imediat resuscitarea, după opt minute ajungând la faţa locului un alt echipaj cu medic. Doctorii au făcut manevre de resuscitare timp de trei ore însă pacientul nu a răspuns manevrelor. Daniel Prodan nu era cunoscut ca având probleme medicale, a declarat Alis Grasu, potrivit Mediafax. Mircea Sandu, fostul preşedinte FRF, a confirmat pentru ProSport vestea tragicei dispariţii. ”Este o adevărată lovitură! Am aflat de moartea lui în urmă cu două ore… Mi-a fost ca un copil… Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. E tot ce pot să spun, am rămas fără cuvinte…”.
Daniel Prodan – născut pe 23 martie 1972 în Satu Mare a fost fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 și la Campionatul European de Fotbal din 1996. A început să joace fotbal la echipa-fanion a orașului său natal, Olimpia Satu Mare. În anul 1991, Prodan și-a făcut debutul la echipa mare a Olimpiei. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa sătmăreană, Daniel Prodan a făcut cel mai important pas al carierei sale, prin venirea la Steaua. Din anul 1993 și până în 1997, el a evoluat la formația militară. A câștigat nu mai puțin de cinci titluri de Campion al României cu Steaua, reușind să se remarce și la Echipa Națională a României, la care a debutat pe 2 iunie 1993, la Kosice, Cehoslovacia, împotriva naționalei lui Vrabec, Latal sau Dubovsky. România avea să piardă cu scorul de 5-2, însă la sfârșitul campaniei de calificare avea să se califice la Campionatul Mondial de Fotbal din Statele Unite ale Americii din 1994. Daniel Prodan a fost selecționat de către antrenorul Anghel Iordănescu în lotul pentru acest Turneu Final.
Comentariile portalului
Așa este. Și mi-ați dat o idee. Voi scrie în curând despre ea. Mersi...
Plecăm. Din țară sau măcar din oraș. Informați-vă și vedeți ca nu peste tot e în halul ăsta hoția, Aradul cu PNL constant de 20 de (...)
Eu aș zice un procuror adevărat, care să ia la purecat clanul Falca se cunoaște tot clanul, i-ați văzut în vizită, în poze pe fb la (...)