Ford. Peste 100.000 de vehicule sunt rechemate în fabrică din cauza riscului de incendiu. Ce modele sunt vizate





Ford Motor a anunţat vineri o nouă campanie de rechemare în Statele Unite, pentru 100.000 de vehicule, din cauza riscului de incendiu, urmând să extindă o rechemare anterioară, după o serie de incendii raportate de clienţi, transmite Reuters.
Noua rechemare se referă la modele ale anilor 2020-2022 Ford Escape, Maverick şi Lincoln Corsair, cu motoare hibride plug-in de 2,5 litri, scrie news.ro.
Potrivit Ford, în eventualitatea unei defecţiuni a motorului, ar putea avea loc scurgeri semnificative de ulei de motor şi vapori de combustibil, care s-ar putea acumula în apropierea surselor de aprindere, existând riscul unor incendii.
Separat, Ford extinde cu 27.000 de vehicule o rechemare pentru SUV-urile Ford Expedition şi Lincoln Navigator din 2021, din cauza riscului de incendiu sub capotă, după alte cinci incendii noi raportate după o rechemare de 39.000 de vehicule anunţată în mai, declanşată în urma a 16 incendii.
Al doilea mare producător auto din SUA recomandă încă clienţilor să parcheze vehiculele respective în aer liber şi departe de structuri, până sunt efectuate reparaţiile.
Sursa foto: AICI
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este