joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Focuri de armă, în cadrul unei acțiuni de contrabandă. Țigări în valoare de 70.000 lei, confiscate în apropierea râului Tisa

    de Special Arad | 22 octombrie 2022, 12:58 PM | Naţional

    0

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au acționat aseară pe direcția localității Lunca la Tisa din județul Maramureș, unde mai multe persoane au încercat să introducă din Ucraina în România, trecând înot apa râului Tisa, țigări de contrabandă în valoare de 70.000 lei.

    Ieri, 21 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

    Astfel, în jurul orei 22.00, colegii noştri aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat au observat cu aparatura din dotare, pe malul românesc al râului Tisa, mai multe persoane care se deplasau spre interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

    Concomitent, camerele de supraveghere amplasate în frontieră au declanșat alarma specifică detectării unor mișcări suspecte, pe direcția respectivă, mai exact pe direcția localității de frontieră Lunca la Tisa, județul Maramureș. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

    Pentru reținerea personelor în cauză, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase 7 focuri de avertisment, în plan vertical, conform prevederilor legale, însă tot nu s-au oprit, sărind în apa râului Tisa și întorcându-se înot pe teritoriul ucrainean.

    În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

    La fața locului, poliţiştii de frontieră au descoperit opt colete cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura transportării acestora la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.

    În urma inventarierii baxurilor cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 5.980 pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență Duty Free, în valoare de 70.000 lei.

    În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

    În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.