Florin Râmbetea a violat o fetiță de 11 ani. A fost arestat preventiv
Potrivit probatoriului, arădeanul Florin Râmbetea a întreținut acte sexuale cu o fetiță de 11 ani, în perioada septembrie-decembrie 2015. Pe numele bărbatului a început urmărirea penală, acesta aflându-se, la ora actuală, sub arest preventiv.
Astăzi, procurorii ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au înaintat către judecător propunerea de arestare preventivă a inculpatului Florin Râmbetea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
„Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpatul Râmbetea Florin, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile“, se arată în comunicatul de presă al Parchetului.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)