Flagrant organizat de Poliția Sântana la solicitarea clientului! Fabrica Hammerer din Sântana, furată de angajați, portari și șoferi de tir!
Comunicat. Un grup infracțional organizat a fost destructurat ieri în urma unui flagrant. Grupul a fost compus din cel puțin șase persoane, între care șoferi de tir, portari și angajați ai unei firme de reciclare aluminiu din Sântana, mai precis HAI Sântana. Aceștia au sustras din incinta fabricii peste o tonă și 200 de kg de aluminiu, însă au fost prinși în urma flagrantului întreprins de Poliția Sântana pe baza investigațiilor, dar și cu ajutorul anchetei realizată de detectivi.
Grupul era suspectat de luni bune că prejudiciază fabrica prin mușamalizarea actelor care indicau o altă cantitate de aluminiu decât cea reală. Prin concursul angajaților și mai multor persoane responsabile cu paza și protecția companiei , firma a fost păgubită cu suma colosală de 180 000 de mii de euro, așa cum susțin reprezentanții companiei.
Organele de poliție au fost sesizate de conducerea companiei, urmând ca aceasta să depună o plângere penală împotriva făptașilor și să solicite tragerea acestora la răspundere, cât și recuperarea prejudiciului cauzat societății.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)