joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Fiul lui Ilie Dumitrescu, judecat pentru că a vândut cocaină unui agent sub acoperire

    de - | 25 februarie 2021, 8:22 PM | Naţional

    0

    Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri, el fiind acuzat că a vândut cocaină unei persoane care colabora cu procurorii şi unui investigator sub acoperire, în apropierea unui local din centrul vechi al Capitalei. Potrivit rechizitoriului trimis în instanţă, pe 14 ianuarie, procurorii DIICOT au primit o informaţie că o persoană cunoscută cu apelativul „Sică Dumitrescu” vinde cocaină pe raza municipiului Bucureşti. Acesta a fost identificat în persoana lui Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, potrivit Agerpres.ro.

    În cadrul anchetei, procurorii au apelat la o femeie, care colabora cu procurorii, şi la un investigator sub acoperire. Aceştia au primit permisiunea de a cumpăra droguri de la Sică Dumitrescu. De asemenea, un judecător a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, precum şi supravegherea video, audio şi prin fotografiere a activităţilor desfăşurate de către Sică Dumitrescu, investigatorul sub acoperire şi martorul colaborator.

    Ulterior, pe 18 ianuarie, femeia şi investigatorul sub acoperire l-au contactat pe Sică Dumitrescu pe Instagram şi au stabilit să se întâlnească, în jurul orei 20,00, în parcarea de la cafeneaua „The Dock” de pe Cheiul Dâmboviţei din Bucureşti. În zonă a fost instalat un dispozitiv de supraveghere operativă.   În seara zilei de 18 ianuarie, cei doi au mers în faţa cafenelei „Naked”, unde era parcat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat îmbrăcat în uniformă militară, identificat ulterior în persoana unui caporal de la o unitate militară din Bucureşti.

    Lângă autoturism aştepta Sică Dumitrescu. El a acceptat să-i vândă femeii 3 grame de cocaină, contra sumei de 1.350 lei.

    Conform documentelor trimise în instanţă, investigatorul sub acoperire şi femeia au fost invitaţi să aştepte în maşina condusă de caporal, aceştia având o conversaţie despre calitatea „mărfii” pe care urmează să o aducă Sică Dumitrescu. După aproximativ 5 minute, Sică Dumitrescu a revenit la locul de întâlnire, s-a urcat în maşină şi i-a înmânat colaboratoarei trei punguţe din material plastic de culoare portocalie ce conţineau o substanţă solidă.   După ce au coborât din autoturism şi s-au despărţit, colaboratoarea i-a înmânat investigatorului sub acoperire cele 3 punguţe primite de la Sică Dumitrescu, conţinutul fiind dus la un laborator pentru analiză.

    Analizele de laborator au arătat că era vorba de 2,05 grame pulbere care conţinea cocaină.

    Citeste mai multe AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.