Criticul de teatru Claudiu Groza, selecționerul Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN) de la Arad, a declarat publicației Dilema Veche la începutul acestui an că, în opinia sa, „Navigatorul” de Conor McPherson, regizat de Cristi Juncu și pus în scenă de Teatrul Național Târgu Mureș, este cel mai bun spectacol al anului 2018. Acesta a fost și spectacolul care a deschis cea de-a șaptea ediție a FITN, iar arădenii care au spus „prezent”, în cele din urmă, atât au și izbutit să spună. „Navigatorul” lui Cristi Juncu te lasă efectiv fără cuvinte, îți rămâne doar să aplauzi la final ca un descreierat, până te dor mâinile.

Nu are rost să ne ascundem după degete și să intrăm în supraanalize întortocheate fără să precizăm din capul locului: doamnelor și domnilor, vorbim de o capodoperă teatrală!

Este un spectacol cutremurător, înfiorător, infernal de bun în primul și în primul rând datorită actorilor: Theo Marton, Nicu Mihoc, Dan Rădulescu, Costin Gavază, Richard Balint și, chiar dacă cu un rol marginal, Ale Țifrea. O asemenea naturalețe pe scenă și o asemenea dedicație pentru niște roluri ni se oferă extrem de rar, poate o dată pe an, poate o dată la un deceniu. E ca un pact nedorit cu Diavolul, care își înfige ghearele și colții în tot ce mișcă pe scenă și dincolo de ea, suge și scuipă afară cu o sălbăticie dezlănțuită orice urmă de platitudine sau dulcegărie dezgustătoare și lasă la suprafață doar cruda, nesăbuita oglindire a realității… un pact nedorit care, în definitiv, se întoarce în favoarea noastră, a tuturor.

„Navigatorul” este o piesă scrisă de dramaturgul irlandez Conor McPherson în anul 2006. Acțiunea este plasată în Baldoyle, o suburbie din Dublin, în Ajunul Crăciunului. Piesa îl are în centru pe James „Sharky” Harkin (Theo Martin), un alcoolic care locuiește cu fratele său orb și în vârstă, tot un alcoolic, Richard Harkin (Nicu Mihoc). Pe măsură ce încearcă să stea departe de băutură în perioada sărbătorilor, Sharky trebuie să îi țină piept irascibilului Richard, dar și conștientizării direcției fără sens în care i s-a înfundat viața mizerabil și agasant de anostă. La limita depravării vine realizarea că toate au o limită, dar odată cu aceasta vine și o confruntare, un pericol profund, din adâncuri nebănuite. În „sfânta” noapte a Crăciunului, intră în scenă amicii de beție Ivan (Dan Rădulescu), Nicky (Costin Gavază) și misteriosul Mr. Lockhart (Richard Balint).

Foto: Ioana Jurca

Curge mult alcool, se joacă Poker, boschetarii bețivi de pe stradă sunt bătuți și alungați, ies la iveală secrete negre, ranchiuni ascunse, înjurături amicale și priviri malefice. Start joc… stop joc… ce urmează? Acel „Endgame” înspăimântător care se încinge din ce în ce mai intens în sobă și pârjolește și fierbe în metastaza conștiinței… ori purificatoarea mântuire? E totul un joc… e totul condamnat fără știința și puterea noastră, ori regăsirea sensului și a armoniei e mai simplă decât am crezut? Oare răspunsul s-a ascuns acolo tot timpul, doar că am fost prea orbi și prea preocupați să ne blestemăm soarta?

„Navigatorul” lui Conor McPherson e un fenomenal demers artistic care pune pe masa de joc deopotrivă cărțile introspecției cruciale la răscrucea de drum și cărțile exteriorizării extravagante ale temperamentului uman, ale aversiunilor personale și ale degradării sociale, față în față cu aversa care vine fără avertisment, față în față cu personificarea judecății necruțătoare, care imită apucăturile abjecte ale omului contemporan.

„Navigatorul” e, până la urmă, un pariu cu umanitatea, e o demonstrație și un showdown al vremurilor noastre în care nimic nu mai pare sfânt, până și cuvântul sfânt ne provoacă greață și râsete isterice, dar… în același timp, chiar această decadență colectivă poate fi un contraargument irefutabil pentru aparenta pierdere a umanității.

Foto: Cristina Ganj

Cu o asemenea poveste încărcată cu subtilități sfidătoare, regizorul Cristi Juncu nu a avut o treabă neapărat grea, însă ne-a servit povestea ca la carte, fără pic de greșeală. A lăsat adversitatea situației și diversitatea caracterelor să-și facă efectul și a intensificat magistral excentricitatea momentelor cheie, presărându-le cu un umor negru de cea mai bună calitate. Un mare atu al spectacolului reprezintă și regia tehnică asigurată de Teodora Crăciun, în mod special pentru atmosfera creată de sunetele mistice în surdină, precum și scenografia pusă la punct de Cosmin Ardeleanu, care ne conferă acea dezordine autentică izolată în care se petrece acțiunea și, mai mult de atât, împinge limitele scenei, extinzându-se în rândul publicului, astfel încât spectatorii să simtă cu adevărat că această poveste nu e numai despre protagoniști.

La un moment dat, insidiosul Mr. Lockhart (Richard Balint) se „transpune” prin focul de la marginea scenei direct în fața publicului, prelingându-se pe scaune precum șarpele din Eden, ca să trăsnească în urechile privitorului din întuneric adevăruri repugnante despre lipsa moralității și zădărnicia de a o căuta.

Mă așteptam ca la final să răsune o reinterpretare a piesei „Sinnerman”, dar… recunosc, ar fi fost prea de tot și – din păcate – un clișeu în ziua de azi. În schimb, melodia aleasă de Cristi Juncu pentru final a fost mai mult decât perfectă: a intrat pe scenă fecioara Maria cu pruncul Iisus în brațe și a început să cânte colinda „The Little Drummer Boy”.

O concluzie veselă care prevestea că încă există, totuși, speranță.

Foto: Ioana Jurca

NAVIGATORUL

de Conor McPherson

Teatrul Național Târgu Mureș
Regia: Cristian Juncu
Scenografia și video: Cosmin Ardeleanu
Traducerea: Bogdan Budeş
Coregrafia: Attila Bordás
Regizor tehnic: Teodora Crăciun

Distribuția:

James „Sharky” Harkin: Theo Marton
Richard Harkin: Nicu Muhoc
Ivan Curry: Dan Rădulescu
Nicky Giblin: Costin Gavază
Mr. Lockhart: Richard Balint
Maria: Ale Țifrea

Vezi aici programul complet al Festivalului Internațional de Teatru Nou – ediția a VII-a!