joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Finlanda a anunțat oficial că dorește aderarea la NATO

    de - | 15 mai 2022, 2:46 PM | Internaţional

    0

    Finlanda a anunţat în mod oficial că doreşte să se alăture Alianţei Atlanticului de Nord. Anunţul a fost în cadrul unei conferinţe de presă susţinută duminică de preşedintele şi premierul de la Helsinki.

    Preşedintele Sauli Niinistö alături de prim-ministrul Sanna Marin şi miniştrii seniori ai cabinetului Finlandei s-au întrunit duminică pentru a lua o hotărâre oficială cu privire la înaintarea unei solicitări de aderare la NATO.

    Finlanda împarte cu Rusia o frontieră de 1.300 kilometri. Ţara şi-a amplificat treptat cooperarea cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord în calitate de partener după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în anul 2014.

    Dar, până la declanşarea războiului din Ucraina, ţara nordică a fost reţinută cu privire la alăturare pentru a păstra relaţii de prietenie cu Rusia.

    Prim-ministrul finlandez Sanna Marin a declarat că speră că Parlamentul Finlandei va aproba în următoarele zile hotărârea de a aplica pentru alăturarea la NATO, iar aceasta se va baza pe un mandat puternic.

    „În Finlanda avem încă procesul parlamentar în faţa noastră, dar am încredere că Parlamentul va dezbate această decizie istorică cu hotărâre şi responsabilitate”, a declarat premierul Finlandei Sanna Marin, citat de BBC.

    De asemenea, prim-ministrul a mai adăugat că atât ea, cât şi preşedintele Finlandei au fost în contact strâns cu ţările membre NATO.

    Citeste mai mult pe adevarul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.