Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a elaborat un proiect de lege privind modificarea Legii asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, mai precis Legea 132/2017. Asta deoarece Comisia Europeană a observat posibila încălcare, prin unele dispoziții conținute în aceasta, a unor prevederi ale Directivei 2009/138/CE și ale Directivei 2009/103/CE, potrivit Hotnews.ro.
În opinia Comisiei Europene, măsurile adoptate de România îngrădesc libertatea asigurătorilor de a-și stabili propriile prime, în special în ceea ce privește reflectarea cheltuielilor administrative și de vânzare în calcularea tarifelor de primă și prin stabilirea unui plafon pentru tarifele de primă pe care asigurătorii le pot aplica „asiguraților cu risc ridicat” care le sunt alocați de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
Cele 5 modificări propuse de MFP:
1. Se propun modificări asupra modului de funcționare a „asiguratului cu risc ridicat”:
Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcționare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate și ofertate de către BAAR și nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislației are în vedere eliminarea obligației BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.
Totodată, se are în vedere instituirea obligațiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor și procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc și condițiile de încheiere a asigurării, asumate de către toți membrii BAAR, precum și de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat.
2. Se propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă.
3. Se propune eliminarea obligației A.S.F. de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare şi/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.
4. Se propune abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului având în vedere hotărârea CJUE din Cauza C80/2017 (Fundo de Garantia Automovel vs. Alina Juliana) care stabilește faptul că obligația de asigurare este permanentă pe perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, indiferent dacă există sau nu intenția proprietarului de a utiliza acest vehicul.
5. Se propune punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii nr. 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se reglementează la art.6 alin.(3), asumarea răspunderii pentru emiterea tuturor contractelor RCA indiferent de canalul de distribuție utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiți conform Legii 236/2018.
Comentariile portalului
Am făcut armată în Cetatea Aradului și consider că este păcat să nu fie introdusă în circuitul turismului. Arădeni ar avea de câștigat, este adevărat (...)
Cu f. mulți ani în urmă s-a vorbit ca pe lângă Sala Polivalentă și Bazinul Delfinul se construiește un HOTEL SPORTIV. Nimic mai normal. Totul ptr. tineretul, (...)
Tocmai Special Arad a investigat cazul, în 2018.... aveți la finalul articolului chiar link către acea anchetă. Și este în continuare în atenția noastră.