Film și discuții cu Marian Crișan, joi, la Cinema Arta
Centrul Municipal de Cultură, în parteneriat cu Asociația CitiZenit, continuă seria filmelor româneşti de la Cinema Arta cu un focus pe regizorul Marian Crişan, prin două seri de proiecţii de film şi discuţii cu regizorul.
Astfel, joi, de la ora 19, este programată proiecţia scurtmetrajului MEGATRON, film premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2008, şi proiecţia filmului MORGEN, lungmetrajul său de debut, care a obţinut, printre altele, Premiul Special al Juriului, Premiul Juriului Ecumenic și Premiul Federației Internaționale a Societăților de Film la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno în 2010.
Iar vineri de la ora 19, continuăm focusul cu proiecţia scurtmetrajului AMATORUL urmată de proiecţia lungmetrajului ORIZONT, adaptare liberă după nuvela ‘Moara cu Noroc’.
––
MORGEN (2010)
Nelu, un bărbat de 40 de ani, lucrează ca agent de pază într-un supermarket din Salonta – un orăşel de la graniţa româno-ungară din Bihor. Pentru Nelu, zilele trec la fel: în zori pescuiește, apoi merge la lucru, iar seara se întoarce acasă. Acesta trăiește împreună cu soția sa într-o casă izolată pe un câmp, în afara orașului. Într-o zi, bărbatul pescuiește ceva neobișnuit: un emigrant care vrea să treacă granița ilegal. Emigrantul îi oferă lui Nelu bani pentru a-l ajuta să treacă ilegal prin România. Fără să înțeleagă exact ce vrea să îi comunice emigrantul, Nelu ia banii și îi promite că îl va ajuta să treacă granița mâine.
Regia: Marian Crişan
Durata: 100 minute
Rating: AG – audienţă generală
Intrarea este liberă.
Comentariile portalului
Sunteți o comentatoare de bază și de elită a publicației noastre, vă răspund la ceea ce ne privește direct: avem o politică de moderare a comentariilor (...)
Cunosc cel puțin trei ninja din poza. Simplu! Greață efectiv! Aveam eu bănuieli mele, ei se jurau ca usturoi nu mănâncă dar gura le miroase. Halal (...)
A mai ramas asa…o mica reduta aceasta publicatie online pe care n-au reusit s-o anihileze politicienii a caror singura doctrina e puterea si inavutirea. Ne-a “durut” cenzura cand o (...)