FILM+ lansează apelul de proiecte pentru tinerii cineaști – ediția a V-a

    de Special Arad | 21 iunie 2020, 4:31 PM | Film

    0

    Comunicat. FILM +, programul alternativ de susținere a producțiilor cinematografice independente cu buget redus, se adresează tinerilor cineaști din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, cu apelul de proiecte pentru cea de-a V-a ediție (2020-2021).

    FILM +, laboratorul de lucru, consultanță și sprijin, invită tinerii realizatori de film din România și din regiune să aplice la cea de-a cincea ediție a programului. FILM + este dedicat tinerilor realizatori de film care au un proiect de scurtmetraj sau lungmetraj în derulare și au nevoie de consultanță și sprijin, indiferent de stadiul în care se află proiectul.
    Aceștia își pot înscrie proiectele prin completarea formularelor online de pe site-ul FILM + https://film-plus.ro/how-to-apply/, indiferent de genul acestora (ficțiune, animație, documentar, experimental) și stadiul în care se află la momentul aplicației (dezvoltare de scenariu, producție, post-producție).
    Data limită pentru aplicații este 15 iulie 2020.
    Programul pune la dispoziția aplicanților resurse fizice, precum și expertiza îndrumătorilor și a partenerilor pentru susținerea proiectelor selectate, după cum urmează:

    ● FILM + Dezvoltare
    Proiectele selectate pentru acest modul vor beneficia de îndrumare și consultanță pentru dezvoltarea scenariului și pregătire pentru etapa de finanțare și producție.

    ● FILM + Producție
    Această categorie a programului este destinată proiectelor aflate într-un stadiu avansat de pregătire, ce au nevoie de sprijin și consultanță pentru filmare și producție (regie, imagine, sunet, în funcție de nevoile specifice ale proiectului), precum și de acces la resurse fizice (echipamente, locații de filmare, completarea echipei și altele).

    ● FILM + Work in Progress
    Realizatorii de film selectați în această secțiune vor primi sprijin pentru finalizarea proiectelor, beneficiind de consultanță specifică etapei de post-producție artistică sau tehnică, în funcție de nevoile fiecărui proiect (montaj, postprocesare, imagine, sunet, efecte speciale, grafică etc), precum și acces la resurse fizice (studio de sunet, de procesare imagine, grafică ș.a.m.d.).

    Programul FILM+ a fost inițiat în anul 2016 de o echipă de tineri cineaști, formată din directorul de imagine Ana Drăghici, Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, regizorul Paul Negoescu și producătoarea Anamaria Antoci, cu scopul de a reuni resurse și expertiză în cadrul unei platforme de colaborare ce vine în sprijinul realizatorilor de film.
    „FILM + vine în întâmpinarea tuturor celor care nu au mers pe calea bătătorită. Le oferă know-how, resurse diverse, chiar și sprijin financiar, plus o rețea bogată de contacte la nivel european. Ni se foarte important ca ei să învețe, mai ales la începutul carierei, cum să-și folosească resursele disponibile în sprijinul filmului și să nu rămână blocați fără opțiuni.”, spune Alex Trăilă, co-fondator FILM +.

    Prin edițiile anterioare, FILM + a susținut dezvoltarea a peste 50 de proiecte și a oferit tinerilor realizatori de film ocazia de a participa, în cadrul secțiunii FILM + Pop-Up, la workshop-uri și masterclass-uri susținute de cineaști consacrați precum Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Ralitza Petrova, Andrei Ujică, Ada Solomon și alte personalități importante ale industriei de film.

    Cea de-a patra ediție FILM +, lansată în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) 2019, a inclus 16 proiecte selectate din cele 73 înscrise: 7 lungmetraje, 5 producții de scurtmetraj și 4 documentare. Cei 21 de realizatori din România, Bulgaria, Moldova și Serbia ai celor 16 proiecte selectate s-au reunit în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie 2019, la București, într-o rezidență în cadrul căreia au avut loc masterclass-uri, sesiuni de îndrumare individuală, laboratoare, urmate de stabilirea calendarului de lucru pentru fiecare proiect în parte, croit pe necesitățile acestora. Programul anului 2020 a inclus și sesiuni de lucru la Chișinău, Belgrad și Sofia (aceasta din urmă s-a desfășurat online).

    Conceput ca un laborator de lucru, sprijin și promovare dedicat proiectelor de film, animație și video art independente, FILM+ este singurul proiect românesc și din regiune destinat formării profesionale, care are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget, realizate de tineri artiști proaspăt absolvenți sau autodidacți din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, folosind experiența acumulată de profesioniștii români din cinematografie.

    Programul este inițiat de Asociația Graphis 122 și implementat alături parteneri și specialiști implicați în programul de mentorat.
    Cea de-a cincea ediție este cofinanțată de către programul Europa Creativă – MEDIA al Comisiei Europene*.

    Parteneri media: Cinemap, Zile și Nopți, Radio România Cultural, AaRC.ro, IQAds, Ziarul Metropolis, Films in Frame, Filmsi.ro.
    * Sprijinul acordat de Comisia Europeană pentru realizarea acestui program nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opinia autorilor, iar Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru orice utilizare a informațiilor conținute în acesta.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.