vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Filarmonica deschide seria concertelor în interior cu opera „Carmen”

    de Special Arad | 29 septembrie 2020, 10:39 AM | Cultură

    0

    „Carmen”, capodopera realizată de Georges Bizet după nuvela lui Prosper Mérimée, este titlul prin care Filarmonica Arad deschide seria concertelor 2020 -2021 în interior, în sala Palatului Cultural.

    „Cu bucurie, dar si cu precauția motivată de respectarea regulilor de distanțare impuse de lege, vă propunem de această dată o versiune prescurtată a celebrei partituri, o reducție la o oră și jumătate a acestei muzici geniale, în care am păstrat numerele ei de forță, cele mai faimoase fragmente de spectacol vocal și orchestral”, se anunță în comunicatul Filarmonicii Arad.

    Joi, 1 octombrie și vineri, 2 octombrie 2020, la ora 19:00, publicul meloman este așteptat la primul concert pe scena Palatului Cultural, în care invitatii, dar și membrii corului academic, preiau partiturile personajelor create de Bizet: Heiter Melinda – Ungaria (Carmen), Yannis Bedabdalah – Franța (Don José), David Buzgău (Escamillo),Vámosi Katalin – Ungaria (Micaela), Lucia Aioanei (Frasquita), Denisa Bădăi (Mercedes),Traian Mișcu (Morales/Dancairo/Remendado).

    Distribuția este completată prin prezența actorului Zoltán Lovas, în rol de povestitor, pregătirea evenimentelor fiind asumată de dirijorul Hermann Szabolcs (Ungaria), regizorul Nicolae Mihai Brânzeu și maestrul de cor Robert Daniel Rădoiaș.

    Accesul la evenimente se face pe bază de abonamente și bilete. Biletele pot fi achiziționate online și la casieria Palatului Cultural, conform programului afișat.

    · Luni 09:00 – 13:00
    · Marți 09:00 – 13:00
    · Miercuri 12:00 – 16:00
    · Joi 09:00 – 13:00; 17:00 – 18:45
    · În zi de concert 09:00 – 13:00; 17:00 – 18:45

    Accesul publicului va fi posibil în intervalul 18.00 – 18.45, în limita a 144 de locuri, respectând măsurile și regulile de prevenire a răspândirii Covid-19 prevăzute de Ordinul 3.142/1.495/2020.

    Intrarea și ieșirea se va face pe culoare separate, delimitate, fără a staționa pe hol.

    La intrarea în spațiul de desfășurare a concertului se va efectua termometrizarea cu termometru noncontact a spectatorilor și un triaj observațional, astfel că nu va fi permis accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, temperatură mai mare de 37,3C, stare generală modificată).

    Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura și cele care nu poartă mască la intrare și pe întreaga durată a evenimentului, NU vor avea acces în locație.

    Evenimentul se va desfășura fără pauză.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.