Fenomenal! Societățile Porr Construct și Intermed Utilaj „donează” Consiliului Județean Arad 40 la sută din banii drumurilor județene pe care le modernizează!





În 24 aprilie 2018, conducerea Consiliului Județean Arad, prin președintele Iustin Cionca și vicele Bîlcea, anunța că patru drumuri județene, dintre care trei pietruite, și unul care nu a mai fost asfaltat din 1969 ( Pâncota-Seleșuș) urmează să fie modernizate, fiind desemnate firmele câștigătoare. Cele patru drumuri sunt: Nădlac-Pereg, Dorobanți-Macea, Grăniceri-Pilu și Pâncota-Seleuș.
Întrebam atunci, având în gând o informație pe care urma să o probăm, care sunt ofertele câștigătoare și valoarea acestora. Ei bine, liderii CJ Arad ne-au precizat care sunt firmele clasate pe locul I la cele patru licitații, dar când a fost vorba de bani, ne-au oferit valorile calculate (estimate) de proiectanți și nu cele cu care efectiv urmează (Ha!Ha!) să se realizeze lucrările.
De ce? – s-ar putea întreba unii mai neștiutori în acest domeniu. Pentru că – și asta e o practică de mulți ani – există firme de construcții care licitează la prețuri cu mult mai mici decât valorea estimată a lucrării, iar apoi, prin lucrări suplimentare și (cică) neprevăzute în proiect își completează – cu circa 30-40 la sută- sumele încasate pentru a ieși în câștig. Practic, de multe ori, ofertele sunt atât de mici încât cel care și le asumă și câștigă o licitație, nu are cum să finalizeze respectiva lucrare decât dacă duce bani de acasă.
Revenind, să anunțăm că:
- pentru DJ 709 J Nădlac – Pereg (5,84 km), valoare estimată de 6.720.369 lei, a fost desemnată câștigătoare societatea Porr Construct. Aceasta a avut cea mai mică ofertă din punct de vedere al prețului total al lucrării: 4.533.595 lei! Diferența dintre „estimativ” și „licitatat-câștigat” este de: – 2.186.774 lei
- pentru DJ 709 J Dorobanţi – Macea (2,903 km), valoare estimată de 4.112.214 lei, a fost desemnată câștigătoare firma SC Sylc Con Trans. Aceasta a avut cea mai mică ofertă din punct de vedere al prețului total al lucrării 2.550.817 lei! Diferența dintre „estimativ” și „licitatat-câștigat” este de: – 1.561.397 lei
- pentru DJ 709 J Grăniceri – Pilu (primul tronson 0,5 km în loc. Grăniceri), valoare estimată de 988.255 lei, a fost desemnată câștigătăare societatea SC Intermed Utilaj. Aceasta a avut cea mai mică ofertă din punct de vedere al prețului total al lucrării: 924.130 lei! Diferența dintre „estimativ” și „licitatat-câștigat” este de: -64.125 lei
- pentru DJ 709 Pâncota – Seleuş (5,5 km), valoare estimată de 9.456.676 lei, a fost desemnată câștigătoare societatea SC Intermed Utilaj SRL. Aceasta a avut cea mai mică ofertă din punct de vedere al prețului total al lucrării: 5.745.311 lei! Diferența dintre „estimativ” și „licitatat-câștigat” este de: 3.711.365 lei
Uitându-ne atent pe ofertele câștigătoare și făcând comparații cu sumele estimative realizate de proiectanți, am putea opina (doar opina, nu altceva…) că în Arad nu există specialiști în proiectarea drumurilor și că patronii firmelor de construcții știu mai bine ce au de făcut.
Priviți atent diferențele dintre prețurile estimative și cele cu care (cică) patronii firmelor de construcții susțin că vor realiza lucrările! Nu-i așa că este cel puțin bătător la ochi?… ca să nu spunem altceva. Păi cum să spună proiectantul că drumul valorează atât, iar firma de construcții să se angajeze (și să câștige astfel!) că îl face cu aproximativ 67 la sută din prețul estimat (în cazul drumului Nădlac-Pereg), și cu 60 la sută din prețul estimat în cazul drumului județean Pâncota-Seleuș????
Ceva e putred în… cazul acestor licitații, iar Special Arad va urmări îndeaproape modul în care vor fi realizate aceste lucrări, cu ce calitate și, mai ales, cu cât vor fi suplimentate sumele necesare realizării acestor investiții. Mai mult, o să fim atenți la calitatea acestor lucrări și la calitatea pietrei și asfaltului. Nu de alta dar suntem aproape siguri că, cel puțin în cazul celor două lucrări amintite (unde diferențe dintre „estimativ” și „licitat” sunt enorme), proiectanții și diriginții de șantiere își vor da seama, inedit și subit, că au uitat să treacă în proiecte anumite lucrări. Și, în consecință, de la Consiliul Județean Arad vor fi ceruți bani suplimentari, pe care această instituție îi va aloca cu nonșalanță. În caz contrar, nu credem că aceste lucrări pot fi realizate calitativ cu exclusiv sumele licitate.
Așadar, rămânem pe recepție… până la recepția lucrărilor.
Mai jos, ofertele tuturor particpanilor la cele patru licitații:
Comentariile portalului
Ei, na, acum inventați și prevederi "legale" ca să vă justificați anumimte acțiuni? "Premizele unei infracțiuni"... Deci, atunci când "alesul" dvs. a dat "ordin" judecă (...)
Am greșit. Trebuia să pun semnul întrebării.
Ce părere au politicienii locali despre diferența (mare) dintre noi și județul Timiș.