„Feminin”, la Muzeul de Artă





Mari maeștrii ai picturii românești, din colecția de artă a Complexului Muzeal Arad, revin pe simeză într-o expoziție suprapusă de atributul „feminin”.
Femeia – artist, reprezentarea femeii în artă sunt teme dezvoltate, în anii din urmă, de istoriografia de specialitate sau prin concepte expoziționale.
Muzeul de Artă se înscrie acestui demers printr-o expoziție care alătură portrete și flori, mărturii ale bunului gust din a doua jumătate a secolului XIX până în anii interbelici ai secolului trecut.
Chipurile unor doamne și copile – o parte dintre acestea identificate, altele frumoase anonime pentru privitorul de astăzi – încadrate stilistic perioadei Biedermeier, academismului, postimpresionismului, pictate după model sau fotografii, sunt imagini ale realității, de cele mai multe ori ajutată cu accente subiective cerute de comanditar sau prelucrate de pictor.
Dialogul personajelor portretizate de Ion Negulici, Sava Henția, Constantin Daniel Rosenthal, Constantin Lecca, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady este susținut prin compoziții semnate de Nicolae Vermont, Ipolit Strâmbu, Gheorghe Petrașcu, prin florile pictate de Theodor Aman, Francisc Șirato, Ștefan Popescu și de maestrul identificat „pictorul florilor”.
Curator: Adriana Pantazi, istoric
Comentariile portalului
Bai Titi Sinistru, cand a taiat salariile tovarasul tau Boc Poc, cu zdreamta aia de Nuti, ca cei din PD L sa o duca mai bine,.... Noi saracii de rand (...)
Bună ziua, dumneavoastră trebuie să mă faceți și pe mine să pot locui acolo. Altfel o să acceptați consecințele. Credeți că sunt no name
Am vorbit cu dumneavoastră la notar fără autorizație o anexă. Eu personal nu am dormit noapte de noapte aproape deloc. Să mă pun rău și cu vecinul, (...)