Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de numire a lui Felix Bănilă în funcția de procuror-șef DIICOT. Bănilă a declarat, pentru Mediafax, că primul lucru pe care-l va face este o evaluare a întregii structuri, pentru a vedea „ce situaţii trebuie îndreptate”.
„Eu sunt optimist de felul meu și mă așteptam la o astfel de reacție. În schimb, e adevărat că domnul președinte avea și varianta cealaltă. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru încrederea pe care mi-a acordat-o”, a declarat Felix Bănilă.
Felix Banilă, în vârstă de 46 de ani, a fost până acum procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. În perioada 2010 – 2017, el s-a aflat la conducerea Parchetului Tribunalului Bacău. În 2016, Bănilă a candidat pentru un post în CSM, fără succes. Acesta va ocupa funcţia de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pe o perioadă de 3 ani.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este