FCC Baschet UAV Arad a refuzat participarea în Cupa Federației. Româncele considerate doar bune să „frece” banca





O nouă competiție națională de senioare este pregatită să înceapă, însă Cupa Federației nu pare atractică pentru jumătate dintre echipele de baschet feminin din țară, inclusiv FCC Baschet UAV Arad, ocupanta locului trei în campionatul recent încheiat.
„Aceasta este o competiție Elite pentru sportivii români și are drept obiectiv îmbunătățirea performanței sportive pentru reprezentarea României în competitiile internaționale”, notează FR de Baschet.
Cupa Federației este destinată exclusiv sportivelor cu cetățenie română și este întrecerea care va încheia sezonul compețional feminin la nivel de seniori.
FCC Baschet UAV Arad nu s-a înscris în această competiției, deși era o bună oportunitate pentru româncele din lot de a (mai) părăsi banca de rezerve. Conform statisticii FRB, Aradul ar fi putut conta pe jucătoare precum: Denisa Vați (a jucat într-un singur meci din actualul sezon, 3:21 minute), Melinda Timotty (4 jocuri; 02:23 minute), Ildiko Nagy (10 jocuri; 11:38 min.), Daria Negru (8 j; 04:39), Diana Roșu (2 j; 05:45), Andreea Fleșer (25 j; 11:20) sau Anamaria Ciotir (21 j; 10:52 min.). La acest capitol lideră este Brankica Hadzovic (20 jocuri; medie de 32:41 minute pe teren!), urmată de Veatriki Akathiotou (28 j; 32:29). De remarcat că echipa de pe Mureș s-a bazat în seoznul 2022-2023 pe 10 jucătoare de peste hotare!
Înscrierile au fost deschise pentru orice structură afiliată la Federația Româna de Baschet, iar în urma cererilor primite, la start se vor alinia șapte echipe, care au fost împărțite în doua grupe:
Grupa A
CSȘ Bega Timisoara
Olimpia CSU Brașov
CSU Oradea
CSM Târgoviște
Grupa B
CSM Alexandria
CSM CSU Constanța
Dan Dacian CSU ASE București
Cupa Federației va începe în data de 28 aprilie și va avea un sistem competitional format din 3 faze, dupa cum urmează: Faza I – perioada: 28 – 30 aprilie; Faza II – peroada 09 – 11 mai și Faza III – perioada 07 – 10 iunie. Toate cele trei faze se vor juca sub forma de turnee (Faza 3 – turneu Final Four).
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!