sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    FARAD, înapoi în sala de cinema. Vezi regulile de acces!

    de Tomck@t | 2 septembrie 2021, 11:35 AM | Cultură | Film

    0

    (foto: pagina oficială de Facebook a festivalului)

    Ediția a VIII-a a festivalului de film documentar fARAD începe în această seară, 2 septembrie, însă cu mici modificări, chiar dacă programul rămâne neschimbat. Noutatea este că proiecțiile de film anunțate că vor avea loc în grădina de vară a cinematografului vor fi, până la urmă, în sala mare. Tot acolo se mută și proiecțiile care ar fi avut loc în sala mică. 

    Sunt două motive pentru aceste schimbări, primul fiind condițiile meteo, respectiv frigul de toamnă care a pus stăpânire pe oraș, în special în timpul serii, iar al doilea motiv este ceva despre care organizatorii spun că e o „întâmplare norocoasă prevăzută de astre”: activitatea centrului de vaccinare, care funcționa în incinta Cinema Arta, s-a suspendat pe perioada serii, astfel încât toate cele șapte filme programate între 2 și 5 septembrie se pot desfășura în sala mare.

    Modificarea vine, firește, cu un set de reguli… chiar și așa, în schimb, favorabile festivalului și participanților.

    În primul rând, organizatorii atrag atenția că accesul la proiecții este permis publicului larg, indiferent de dovada vaccinării. Vor fi însă luate toate măsurile de precauție pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului.

    UPDATE Șapte documentare despre căutarea libertății. Vezi programul festivalului fARAD!

    Noile reguli:

    •  Proiecția începe la ora anunțată și, pentru a evita aglomerația, cinematograful se deschide cu o oră înainte de începerea proiecției.
    •  La intrare se va folosi gelul dezinfectant pentru mâini, se realizează termoscanarea, iar persoanele care prezintă simptome de infecție respiratorie sau am temperatura peste 37,3 grade nu pot participa la proiecție.
    •  Purtarea măștii este obligatorie pe toată durata proiecției, acoperind nasul și gura.
    •  Se păstrează distanța de 1,5 m între persoane în incintă: la acces, ieșire, la toaletă.
    •  Capacitatea cinematografului este redusă la 70%, iar spectatorii se vor așeza pe locurile semnalizate ca fiind disponibile, în ordinea sosirii, și nu este permisă schimbarea locului.
    •  La finalul proiecției se va părăsi sala pe oricare dintre uși, începând cu rândurile cele mai apropiate. Nu se staționează în cinematograf și nici pe trepte după terminarea proiecției.
    •  Nu se consumă mâncare și băuturi în incinta cinematografului.

    Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la adresa [email protected] sau la numărul de telefon 0734-662-635 și este gratuit, în limita locurilor disponibile (70% din capacitatea sălii).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.