Fără mască de la 1 august. Regulile la care renunțăm încă din 1 iunie. Anunțul premierului Cîțu
Premierul Florin Cîțu a declarat marți că cel mai probabil de la 1 august se va renunța la obligativitatea purtării măștii, însă acest lucru depinde de rata de vaccinare.
Acesta a susținut că de la 1 iunie ar putea exista încă o serie de facilități pentru persoanele vaccinate, astfel încât restaurantele și hotelurile să poate funcționa la 100% din capacitate pentru cei imunizați.
„De la 1 iunie putem vorbi de fără masca pe plajă, la munte, dacă mergem în drumeție. Dar putem vorbi de facilități pentru persoane vaccinate. De exemplu, restaurate la capacitate 100% pentru persoane vaccinate. La fel al hoteluri, să fie capacitate de 100% în ceea ce privește persoanele vaccinate”, a declarat Cîțu.
Ca toate masurile să se aplice cât mai repede, este nevoie ca cel puțin 5 milioane de români să se imunizeze cu ambele doze. Până în acest moment în România au fost administrate peste 5 milioane doze de vaccin, iar peste 2 milioane de oameni au primit ambele doze.
La Arad, până la ora actuală, au fost administrate doze de vaccin unui număr de 67.666 persoane (cu prima doză) și a fost administrată doza de rapel pentru un număr de 44.106 persoane.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)