Fără emoții… UTA trece de Csikszereda și drumul spre Cupa României e mai aproape: AMR 4





Gyuszi Balint are un vis: un nou trofeu cu UTA! A spus-o chiar el înainte cu trei zile de meciul din această după amiază de la Miercurea Ciuc. Nu ar fi primul trofeu cu UTA. Ar fi al doilea după cel cucerit în 2 august, la Pitești, teren pe care UTA s-a proclamat campioană a Ligii a 2-a.
Balint are și acum insomnii cu finala cupei pierdută ca jucător al Unirii Urziceni împotriva celor de la CFR Cluj. Tocmai de aceea, ar vrea să ajungă ca antrenor la acel trofeu, iar un prim pas a făcut astăzi, pe terenul formației FK Csikszereda, echipă pe care a și antrenat-o nu cu mulți ani în urmă.
UTA se întorcea la Miercurea Ciuc după ce în februarie a învins pe acel teren cu 6-0. Tot la 0 a fost și astăzi, dar numai 2-0, ambele goluri fiind marcate din penalty, iar execuțiile lui Vlad Morar și a lui Hora au fost aproape identice. Primul gol s-a marcat în urma unui fault al portarului Rybansky asupra lui Erico da Silva, iar al doilea, în secundele de prelungiri ale primei părți, după un fault în careu asupra lui Hora.
UTA nu a forțat, dar Balint și-a luat măsuri încă din start. A trimis în teren aproape aceeași echipă care a câștigat cu CFR Cluj. Au fost două excepții: Isac a început în centrul liniei mediane în locul lui Neluț Roșu și Buhăcianu a fost titularizat acolo unde a evoluat ca titular Miculescu.
Nu a fost deloc un meci cu emoții în ciuda jocului destul de agresiv al gazdelor. Csikszereda nu și-a creat nicio ocazie importantă pe tot parcursul meciului. Echipa lui Valentin Suciu a trimis câteva șuturi de la distanță, apărate toate cu siguranță de Iacob. La poarta cealaltă, Bustea putea marca pentru 3-0, dar șutul său de la 30 de metri a lovit bara în zona vinclului.
Mai este mult până sus, până spre finala competiției, dar totuși numărătoarea inversă a început astăzi: AMR 4.
Partida s-a încheiat într-un peisaj hibernal și ne gândim că dacă cei de la FRF nu modificau ora jocului existau șanse mari ca el să nu se dispute de la ora 18.
FK Csikszereda – UTA Arad 0-2 (0-2)
Goluri: Vlad Morar (11-11m), Hora (45-11m)
FK Csikszereda: Rybansky (89 Gyengye) – R. Takacs, Kelemen, Apro, Marrone – Eder Gonzalez (89 Savin), Csuros – Bara (64 Schieb), Jebari (89 Botond), Bauza – Mészáros (64 Bor). Pe bancă: Gyenge – Pinter, Savin, Schieb, Palmeș, Szondi, Janos, Bor, Barna. Antrenor: Valentin Suciu
UTA: Iacob – Tomozei, Erico, Benga, Roumpoulakou – Tescan (46 Bustea), Isac (73 Neluț Roșu), Albu, Buhăcianu (87 Cipri Rus) – Morar (69 Ioniță), Hora (73 Miculescu). Pe bancă: Balauru – Bustea, Ilie, Roșu, Melinte, Rusu, Miculescu, Ioniță, Rus. Antrenor: Gyuszi Balint
Arbitri: Andrei Chivulete – Andrei Constantinescu (ambii din București), Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Dan Dreve (Cluj)
Observatori FRF: Silviu Crângașu (Ploiești), Vlad Călușer (Voiniceni)
Comentariile portalului
@hamza, eroare Când e vorba de politici de sanatate publică e altceva. Pentru că sunt mulți că tine, 85% dintre cazurile de rujeola din UE sunt in Romania. Dreptul (...)
Dragi consilieri,ganditi-va la greutatile vietii,si dublati salariile celor de la Recons,caci ei au merite deosebite in activitate ; au dus activitatile lor pe culmi de progres nemaibanuite,si (...)
În mod clar, gândiți, ceea ce e bine. Din păcate nu corect, ceea ce e rău. Și vă spun și care-i baiul: confundați întâmplarea (...)