Fake news grosolan. Un incendiu din Chile, folosit de televiziunea iraniană pentru a ilustra atacul cu rachete asupra Israelului





Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel, relatează BBC.
Clipul, difuzat de mai multe ori în timpul transmisiunii în direct a ofensivei Iranului, ca răspuns la atacul israelian asupra consulatului din Damasc, arată o autostradă în prim-plan, în timp ce un incendiu uriaș înroșește cerul nopții.
O femeie poate fi auzită vorbind în spaniolă, în timp ce o alta traduce.
Videoclipul este unul dintre numeroasele filmuleţe care arată cum rachete și drone iraniene trec cu succes prin apărarea aeriană a Israelului „cu câteva minute în urmă” și lovesc ținte prestabilite, pe care le-a difuzat televiziunea de stat din Iran.
Dar filmarea nu este nici recentă și nici nu are legătură cu atacul Iranului împotriva Israelului. BBC a găsit versiunea originală a clipului, care a fost postat pe TikTok în februarie şi care prezintă, de fapt, un incendiu în Vina del Mar, Chile.
Videoclipul a apărut pe mai multe alte canale de știri iraniene, cu acelaşi mesaj mincinos, notează adevărul.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)