marþi, 25 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Expoziția cu trenulețe de jucărie, din nou la Sala Polivalentă | Video

    de Tomck@t | 1 iunie 2024, 2:46 PM | Știri Arad

    0

    Bucurie mare pentru copii, chiar dacă expoziția „Călătorie cu trenul la Arad” nu se află la prima ediție: astăzi, de Ziua Copilului (1 Iunie) și mâine, expoziția de modelism și istorie feroviară poate fi vizitată de la ora 10 dimineața (astăzi până la ora 19:00, duminică până la ora 18:00) la Sala Polivalentă.

    Astăzi, fiind Ziua Copilului, intrarea este gratuită pentru cei mici. În rest, taxa de intrare este următoarea: 11 lei pentru adulți, 6 lei pentru pensionari, 2 lei pentru preșcolari, elevi și studenți, 1 leu pentru grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective.

    Circuitul interactiv însumează 350 m linii de cale ferată, cu trenulețe de jucărie, peisaje întregi reconstruite și machetele unor clădiri, depouri și stații de cale ferată.

    Zilnic, vizitatorii pot descoperi alt tip de garnituri de tren care vor anima circuitul: de la primele locomotive cu aburi, până la trenurile de mare viteză din zilele noastre, prezentând în mod interactiv dezvoltarea transportului feroviar începând cu anii 1835-1920, perioada căilor ferate de stat când s-au construit marile rețele de cale ferată din întreaga lume, continuând cu modernizarea garniturilor de tren, utilizate pe scară largă în perioada interbelică și a celui de-al Doilea Război Mondial (1920-1950). Epoca postbelică, din 1950 și până în prezent, este marcată de înlocuirea locomotivelor cu aburi cu motoarele Diesel, urmată de dezvoltarea unei flote moderne de vehicule electrice și a unei noi tehnologii de securitate.

    La această ediție (cea de a III-a), care a fost deschis ieri, 31 mai, participă 20 de colecționari, membri ai cluburilor din România, Austria și Ungaria: AR-Rail Club-Arad, Clubul Feroviar Crișana Oradea, Clubul Feroviar Republica Ploiești, Clubul Feroviar București, CENAFER – Muzeul CFR, Clubul Improvizat București, BK 1951 Wien – Austria, Baross Gabor Vasutmodellezo es Vasutbarat Klub Veszprem – Ungaria, Kando Kalman Vasutmodellezo Egyesulet Bekescsaba – Ungaria, Hajdu Expressz Vasutmodellezo es Vasutbarat Egyesulet Debrecen – Ungaria, HGD Hobby Center Cluj-Napoca, Amintiri Feroviare SRL Bârlad.

    În cadrul expoziției este expusă și o parte din fascinanta colecție de machete realizate de Ioan Popoviciu (colecția Maria Popoviciu), care prezintă un fragment de istorie feroviară arădeană.

    Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal Arad cu sprijinul Consiliului Județean Arad, în colaborare cu AR-Rail Club-Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.