Arta solului, la „After 5”. S-a deschis expoziția artistei Ana Đapović | Video





A doua expoziție deschisă la noua galerie de artă After 5 Art Escape de pe strada Ștefan Cicio Pop aduce în atenția arădenilor lucrările artistei Ana Đapović din Serbia.
Expoziția „Soil”, vernisată sâmbătă și deschisă până în data de 10 mai, cuprinde 29 de lucrări de diferite dimensiuni și forme, în relief și în acril, pe pânză, pe hârtie sau lemn. În plus, expoziția include 15 pietre minerale brute din colecția privată a lui Andrei Tina.
„Solul este punctul de sprijin prin care încerc să evidențiez legătura noastră cu natura și să creez peisaje surprinse în cadre de prim-plan. Natura este o inspirație inepuizabilă pentru diverse cercetări artistice. Folosind o tehnică combinată, straturi de ceară, cărbune, pastel și acril și diferite texturi ale săpăturilor de pământ, arăt urme ale trecutului, dar și marea sursă de viață. Vreau să atrag atenția asupra lumii invizibile de sub noi. Lucrările urmăresc să evoce nu doar materialul, ci și dimensiunile emoționale și ecologice ale solului”, a declarat artista Ana Đapović pentru Special Arad.
Ana Đapović s-a născut în 1988 la Belgrad și a absolvit în 2011 Facultatea de Arte Aplicate, departamentul de pictură murală, în clasa profesorului Siniša Žikić. Din 2013 este artistă independentă, fiind membră ULUS și ULUPUDS. Din 2016, este fondatoarea Centrului pentru Educație și Dezvoltare Artistică „Artistikum”, una dintre cele mai importante școli de pictură din Belgrad. Până în prezent, a susținut 17 expoziții personale și a fost prezentă în peste 100 de expoziții colective, fiind recompensată frecvent cu premii la nivel național și internațional.
Artista expune pentru prima oară la Arad și abia a doua oară în România, după Timișoara (în Galeria Brăteanu, tot expoziția „Soil”). Despre cariera și lucrările ei a vorbit în cadrul vernisajului jurnalista Denisa Ruzsa, precum și proprietarii galeriei, Simona Braiț și Claudiu Giura, cel din urmă traducând discursul artistei din limba sârbă în română.
Comentariile portalului
@hazna Ai și vreo statistica, știi câți di medici s-au vaccinat și câți nu? Sau rostogolești niște afirmații fără acoperire, conspirationistule?🤣
"Dar, așa cum se întâmplă de obicei, cei neavizați, dar interesați politic sau altfel (afaceri), se folosesc, de regulă, fără responsabilitate de această situație (...)
Sunt de acord sa platesc amenda dar nu e problema mea ca vine in gol si eu ajung la masina! Asa ca de ce sa platesc deplasarea lor ?!