vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Experiența” Diaspora se aplică și președinților de secții de votare din Arad. Stau la cozi interminabile și ajung să se revolte

    Rezultatele de la alegerile europarlamentare și de la Referendum sunt aproape de a fi definitivate, chiar dacă la anumite Birouri Electorale Județene sunt încă formate cozi la care stau președinții de la secțiile de votare. Se pare că sunt cazuri în care nu se procedează într-un mod tocmai corect și se mai sare rândul. Sunt oameni care nu au dormit de 30 de ore, care stau și așteaptă să fie chemați.

    Cum decurg lucrurile ne spune chiar doamna Voichița Sicoe, președinta unei secții de votare din Vladimirescu: „În momentul în care se termină scrutinul, noi încheiem un proces verbal. Aceste procese verbale se validează pe o tabletă on line. Dacă totul este în regulă, noi facem poză la procesul verbal care este fizic la noi și pe care l-am completat. În baza acestui proces noi venim la Biroul Electoral Județean. Părerea mea este că tableta asta dacă ar genera un număr de ordine în momentul în care transmiți, atunci atotul ar fi în regulă. Așa nu mai știi, pe când ajungi aici, unu își ține locul, adică ai posibilitatea să trimiți pe cineva la ora 10, să îți ia număr, să zici că tu ai numărat voturile, că tu ai centralizat, când în fapt tu încă mai numeri. Asta este problema, că acel umăr de ordine nu se dă în baza a ceva, doar pe baza de buletin dacă ești președinte. Noi am ajuns aici (n.r. la BEJ) la ora 02:20 noaptea și de atunci… tot stăm. Noi avem numărul de ordine 326 și acum e abia la numărul 290. Dacă ar genera tableta și un număr de ordine, s-ar ocoli toate discuțiile, deoarece asta face tableta: sincronizează tot ce înseamnă, votat, trimis etc. Am încercat și noi să vorbim cu cineva, dar nu avem cu cine, doar cu jandarmii care ne-au spus să avem răbdare. Tot asta ni se spune de nu știu când. Sunt dezamăgită de organizare. A și fost o doamnă care ne-a spus că ea a rezolvat să intre mai repede, iar alții care au mai participat în anii precedenți ne-au confirmat că se mai face așa, să se sară rândul.”

    La Biroul Electoral Județean era prezentă și doamna prefect Florentina Horgea, căreia i-am expus problemele semnalate de președinta secției de votare cu care discutasem înainte. Aceasta ne-a spus că nu a auzit de asemenea incidente să se petreacă în prezent, dar că pe baza informațiilor din anul trecut când se obișnuia să se sară rândul, a decis să ia toate măsurile necesare pentru centralizarea voturilor în mod corect: „Știm că în anii trecuți se apelau la tot felul de tertipuri, însă în acest an de aceea am hotărât această modalitate de centralizare. Trebuie să luăm în considerare, totuși mai multe aspecte: prezența la vot a fost mai mare, asemenea și numărul buletinelor de vot. De aceea consider că există acest decalaj”.

    Deși în străinătate, sunt mulți români care nu au mai ajuns să voteze, după ore întregi de așteptat la coadă, prezența la vot a fost într-adevăr mare în unele țări având loc incidente destul de grave (urne nesigilate, uși forțate etc.).

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Poate ne lamuresc oficialii din cadrul Prefecturii si BEJ, de ce toaletele din incinta salii polivalente au fost incuiate. A fost suficient de umiliror pentru toate persoanele prezente acolo sa stea cate 6-7 ore la coada. Nu era nevoie sa ne mai facem si nevoile in boscheți si parcuri. Mulțumim pentru excelenta organizare ! (care e la fel de 10 ani încoace)

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.