La ora la care mulți dintre noi dormeam liniștiți, feriți de ploaia și noapte rece de afară, azi noapte, un suflet de copil de doar 13 ani se întorcea cu trenul de la București. Pe peron nu l-a așteptat familia sau prietenii. L-a așteptat o domnișoară pentru a-l duce la Centrul de Criză din Arad.

Micuțul Moise a mai fost la Centrul de Criză, nu e prima oară când ajunge acolo chiar dacă are familie. Doar că familia nu a găsit că micuțul acesta are dreptul la viață, la fericire. Nu a considerat că are dreptul la copilărie, așa că l-a trimis la cerșit. În același timp mergea și la școală unde îi plăcea Limba Română și mai mult de atât, îi plăcea să deseneze.

Doar că „demonii” străzii l-au ajuns și pe el, iar în lipsa unei îndrumări a avut un eveniment la școală unde s-a bătut cu un coleg. Așa că după ce a făcut doar cinci clase, a luat decizia de a nu se mai duce la școală. Cine să îl îndrume pe acest copilaș? Să îi spună că se poate trece peste toate și că nu este singur? Că cineva îl poate ajuta? Din nefericire, Moise s-a simțit singur în propria familie, chiar dacă are un frate mai mare, Moise spune că acesta este tratat mult mai bine, este mai bine hrănit, îmbrăcat… Care suflet de părinte poate să facă diferența între copii?

De mic copil (de parcă acum nu este tot mic), Moise a început să lucreze, ce și cum a putut. Într-un final, a ajuns să lucreze tocmai în capitală. Un copil de doar 13 ani, „debranșat” de la copilărie, a ajuns să muncească pentru pâine. Doar că un oraș așa de mare a fost prea mult pentru un suflet de copil, așa că a strâns bănuți și și-a luat un bilet de tren pentru a veni „acasă”. Acasă, doar orașul Arad, deoarece acasă pentru el nu putem spune că mai există.

Pe tren, o fată a intrat în vorbă cu el, iar el și-a spus povestea. Și a spus-o zâmbind. Zâmbea copilăria din el, aceea care i-a mai rămas pierdută undeva prin buzunarele din colțul ochiului. Fata i-a dăruit o jucărie pluș, o stea mai exact. Pe când a ajuns micuțul în Arad, în doar câteva ore, o rețea întreagă de oameni s-a pus în mișcare pentru a-l ajuta. De la cei care răspund la Telefonul Copilului, la cei de la Centrul de Criză, plus o mână de oameni care nu s-au culcat la ora două noaptea, ci au preferat să-l aștepte pe Moise în gară.

A primit un ursuleț de pluș și un ghiozdan plin cu tot felul de lucruri, iar când a auzit că are caiet și pixuri ochii i s-au luminat și zâmbea din ei. A recunoscut că era obosit, dar avea energie. Avea o scânteie, cea a copilăriei care îl ajuta să vorbească prin ce trece. Și le spunea ca pe o poveste. Le spunea așa pentru că e doar un copil.

Acum, Moise e la Centrul de Criză, unde este îngrijit, iar copilăria lui mai poate fi încă salvată.

„Experiența asta m-a rupt”, a spus o domnișoară ce l-a așteptat la gară.