marþi, 25 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Eveniment la Timișoara. Branduri internaționale la târgul dedicat bebelușilor și copiiilor

    de Special Arad | 16 mai 2024, 8:45 AM | Regional

    0

    Primul eveniment din vestul țării dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor cu vârsta de până la 10 ani, va avea loc în Timișoara, între 17 și 19 mai la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

    KINDER EXPO reunește o gamă completă de produse și servicii: de la cărucioare și scaune auto, la  servicii medicale,  mobilier, produse alimentare, îmbrăcăminte,  accesorii, cursuri gratuite, locuri de joacă, ateliere și workshop-uri, precum și tombole și multe alte surprize.

    La târg vor participa peste 40 de firme din toată țara, reprezentând branduri cunoscute la nivel mondial, precum: Cybex, Britax Romer, Joie, Nuna, Philips Avent, Chicco, Baby Zen, Hartan Mercedes Benz, Bugaboo, furnizori de servicii medicale: Regina Maria, Medlife, Biogenis, Lifeline, Neoped, Eda Dent, Besmax, Arc Dental, Clinica Boia, firme de mobilier: Dada Shop, Lumea Piccolo, produse din industria alimentară: Maresi, YaYa Food, cărți, școli și grădinițe, îmbrăcăminte, accesorii și produse destinate îngrijirii copiilor.

    În cadrul evenimentului se vor desfășura, pe parcursul celor trei zile, 15 cursuri susținute de persoane acreditate (Curs puericultură, Curs de siguranță auto și prim ajutor, Fă din nașterea ta o pveste by moașa Cami, Somnul bebelușului etc).

    Organizatorii plănuiesc, în zona exterioară a spațiului expozițional, activități pentru copii (tobogane gonflabile, tras cu arcul, jocuri, atelier tip art therapy), bineînțeles dacă condțiile meteorologice vor fi favorabile. În interior va fi amenajat un spațiu de joacă pentru copii, unde vor avea loc workshop-uri (atelier de gătit, atelier de pictat, face painting, atelier de sculptat, teatru de păpuși, dansuri, etc.)

    Toți vizitatorii târgului și participanții la cursuri, pe baza biletelor de intrare,  vor avea șansa de a câștiga, în cadrul tombolei expoziției, produse și servicii oferite de către expozanți, valoarea premiilor fiind de peste 8.000 euro.

    Partenerii evenimentului sunt Adinish,  Asociația de Puericultură, Bebe Brands, Biogenis, Chicco, ErFi, Helperz, Lifeline, Mommy HAI, Philips Avent, Pro FM, Regina Maria, Sar Security, Siguranța Auto Copii, SporTim Dance.

    Costul unui bilet de acces este de 25 de lei și poate fi achiziționat la intrarea în expoziție. Accesul la cursuri este permis în baza biletului de intrare din ziua respectivă. Copiii cu vârsta mai mică de 14 ani au acces gratuit.

    Expoziția KINDER EXPO poate fi vizitată între 17 și 19 mai după următorul program:

    • Vineri și sâmbătă între orele 10:00 și 20:00
    • Duminică între orele 10:00 și 19:00

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.