Eurostat „pulverizează” realizările Guvernului Dăncilă – românii o duc din ce în ce mai greu!





Rata anuală a inflaţiei a scăzut în decembrie la 1,6% în zona euro şi la 1,7% în Uniunea Europeană, de la 1,9% şi, respectiv, 2% luna precedentă, iar Estonia şi România au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Cifra furnizată de Eurostat este similară cu estimările analiştilor dar este sub ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană. Obiectivul BCE este să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică, conform Agerpres.
Comparativ cu noiembrie 2018, inflaţia anuală a scăzut în 22 state membre ale UE (inclusiv în România), a rămas stabilă în trei şi a crescut în trei ţări.
În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la servicii (0,58 puncte procentuale), urmate de preţurile la energie (0,53 puncte procentuale) şi de cele la alimente, alcool şi ţigări (0,34 puncte procentuale).
În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas stabilă în zona euro, la 1,1% în decembrie.
În ceea ce priveşte România, datele publicate în această săptămână de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor, la 3,3%, în luna decembrie a anului trecut, de la 3,4% în noiembrie. Rata anuală a inflaţiei se situează astfel, sub prognoza Băncii Naţionale a României anunţată pentru 2018, de 3,5%.
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)