Europarlamentarul Vlad Botoș: Recepție oferită de Președintele Franței, Emmanuel Macron cu ocazia vizitei la Paris a grupului Renew Europe





Europarlamentarul Vlad Botoș a participat ieri seară la o recepție oferită de președintele Franței, Emmanuel Macron, împreună cu alți europarlamentari ai Grupului politic Renew Europe.
Atmosfera cordială a fost marcată de discuții cu privire la Conferința privind Viitorul Europei, poate cel mai important pas în reformarea Uniunii Europene. Această serie de conferințe a fost susținută activ de grupul Renew, care consideră deosebit de importantă participarea tuturor cetățenilor interesați în modelarea Uniuni Europene.
Întâlnirea a fost și un prilej de a discuta situația delicată din Afganistan, unde NATO a trimis în ultimii 20 de ani trupe de susținere. Numeroși cetățeni europeni, medici, membrii ai diferitelor ONG-uri au fost prezenți în zonă pentru a ajuta la întărirea democrației și a drepturilor omului, iar aceștia și-au arătat îngrijorarea privind siguranța afganilor cu care au colaborat.
„A fost o onoare să fiu invitat la recepția organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și m-am bucurat să văd că pentru toți membrii Grupului Renew Europe prioritățile rămân aceleași: reformarea Europei pentru a fi mai aproape de cetățeanul de rând și respectul față de legi. România trebuie să facă reforme serioase și decisive pentru a ajunge la nivelul tuturor celorlalte state membre ale Uniunii Europene atât în ce privește respectarea legilor și procedurilor legislative, cât și pentru a crește nivelul de trai pentru toți locuitorii țării”.
La recepția desfășurată luni 06.09.2021 ora 18.00, la Palatul Elysee, din Paris, au participat membri Parlamentului European ai Grupului Renew Europe și personalități din politica franceză. Amintim că Renew Europe este al treilea grup ca mărime din Parlamentul European, numărând 98 de europarlamentari din 22 de țări, fiind, de multe ori, grupul care menține echilibrul între stânga și dreapta de la nivel european.
Vlad Marius Botoș, USR PLUS, va mai avea zilele acestea vizite și întâlniri oficiale la Paris printre care menționăm vizita la Arianespace, parte a programului european de explorare a spațiului.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)