Am ales acest titlu cu iz senzaționalist, chiar dacă știu că nu onorează jurnalismul cu adevărat profesional.

Mi-am călcat pe mândria profesională fiindcă în ultimele zile, mai precis de la izbucnirea conflictului dintre Israel și Hamas – a nu se confunda cu palestinienii –, o aud peste tot, inclusiv printre apropiații mei pe care îi consider echilibrați, informați și nu în ultimul rând bine-intenționați.

Nu vorbesc, deci, de manipulările de cele mai multe ori involuntare, născute din limitare și prostie, de care sunt pline site-urile de socializare. Asta ca să nu zic direct Facebook.

Scenariile abundă, legăturile sunt făcute, pro și contra, fără nicio logică, dictate de emoția momentului. Mi se spune că, de fapt, conflictul îi vine la fix lui Putin, dar la fel de bine le vine și americanilor, fără să mai vorbim de unii membri ai UE, în frunte cu Ungaria lui Orbán. Că nu e o întâmplare întâlnirea din China dintre liderii chinezi, Putin și acest mic și îndesat premier maghiar.

Toți acești „manipulatori” involuntari habar n-au ce înseamnă un război mondial, cei mai mulți habar n-au, de fapt, ce înseamnă războiul. Pe la noi, ca norocul, de peste 70 de ani e pace, iar războaiele care nu ne ating, nici nu ne interesează. Puțină lume știe că de când e lumea undeva în lumea asta e război. Numai în anii din urmă, chiar și în acest moment, în peste treizeci de țări se duce, într-un fel sau altul, un război. Că e civil – adică nu trece de granițele țării –, că e legat de droguri sau e vorba de insurgențe armate, respectiv provocări militare între două sau mai multe țări, contează mai puțin. Ceea ce contează este că acolo mor oameni. Cu miile, iar în unele cazuri cu zecile de mii. Iar acum, iată, pe lângă Ucraina, atacată de „pașnicul” Putin, e război și în Israel, unul care parcă are darul să declanșeze ceva care ar putea duce la un război mondial.

De la început vă spun, eu nu cred că va fi un al III-lea război mondial. Și nu pentru că cele două de până acum au pornit din Europa, legate, înainte de toate, de interesele concurente ale marilor puteri europene de atunci, fie că e vorba de Germania, Marea Britanie sau Franța. Asta ca să nu pomenim de Austro-Ungaria sau Rusia.

În fond, Ucraina e în Europa de fapt, iar Israelul, chiar dacă geografic nu este, simbolic aparține Europei, nu degeaba primește bani serioși de la UE și joacă fotbal în Campionatul European. Și nu pentru că în spatele terorismului internațional, de peste jumătate de secol, stau forțe islamice, incapabile militar și organizatoric să ducă un război pe bune. Ci pentru că, dacă ar fi să fie, ar fi ultimul.

Un război care chiar dacă nu ar aneantiza civilizația mondială, ar reduce-o la începuturile sale biologice. Iar această condiționare fundamentală este legată de evoluția tehnologiei de la ultimul război mondial. Și nu e vorba neapărat de cea atomică, ci de cea a comunicației, cea care a reușit să creeze ideea și realitatea „satului mondial”.

Pentru cei de astăzi, este aproape de neimaginat să nu fii conectat la internet, să nu afli de ce se întâmplă în lume imediat după ce se întâmplă. Și atunci nu am vorbit de armele moderne, cele care depind fundamental de această tehnologie, iar în cele din urmă de energia electrică. Cea care acum doar o sută de ani era la începuturile sale, servind doar colateral și local armele și războiul.

În aceste momente în care scriu cea mai mare problemă de pe site-urile online, fie că e vorba de presă sau cele de „socializare”, nu-i așa?, este întrebarea cine a lovit, palestinienii sau evreii, spitalul din Gaza, producând sute de victime printre așa numiții civili. Iar cu asta am ajuns la miezul problemei: în epoca războiului digital și total, este din ce în ce mai greu să faci diferența dintre militari și civili. Acum trei sute de ani, se putea întâmpla ca la câțiva kilometri de tine să se desfășoare o bătălie care să nu te deranjeze în timp ce tu făceai arătura de toamnă. Acum acest lucru este imposibil: stai în pat la mii de kilometri de conflict și telefonul tău deștept te duce în mijlocul evenimentelor.

Desigur, virtual, dar nimeni nu îți poate garanta că virtualul nu va deveni real în doar câteva clipe.

Revenind în Gaza, numărul victimelor din spitalul lovit de o rachetă încă neidentificată foarte clar, a trecut de cinci sute, nemaivorbind de cei peste trei sute de răniți. Dacă stăm liniștiți, ne deconectăm pentru câteva minute de telefonul nostru mai deștept decât noi, realizăm că în războaiele moderne, cele care au început cu cel de al doilea război mondial, mor mult mai mulți civili decât militari.

În această situație într-un nou război mondial nu vor mai exista câștigători, doar victime. În cele mai multe cazuri inocente. Poate ar fi bine să le spunem asta și politicienilor noștri și ai lor, celor care zic mereu că ne reprezintă.

Nu de alta, dar într-un astfel de război nu vor scăpa nici ei…