Pierduți în senzaționalul ieftin, rumegând aberațiile primarului întors din Japonia și care se crede mai nou Iisus, prinși în grijile noastre zilnice, riscăm să trecem de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit peste știrea zilei de ieri: hotărârea CCR (Curtea Constituțională a României) prin care acest for, în principiu garant al statului de drept, depășindu-și atribuțiile, cere președintelui revocarea din post a Laurei Codruța Kövesi, procuror-șef DNA.

Desigur, cei care colportează la transformarea României dintr-o democrație în convulsii într-un stat care revine la autoritatea unui grup cointeresat în corupție se bazează pe această lehamite a cetățeanului, nemaivorbind de refuzul său de a pătrunde chichițele juridice ale afacerilor, dreptul fiind considerat pe aici din cele mai vechi timpuri șmecherie domnească în care omul simplu mai bine nu se bagă.

Din nefericire, statul de drept tocmai asta înseamnă: un sistem juridic complex și specializat care asigură separarea puterilor în stat, esențială pentru democrație, legea, explicată și aplicată, fiind fluidul care circulă în venele acestui tip de stat pe care încercăm de o vreme să-l împământenim și pe aici.

Nu e vorba nici măcar de PSD, partidul cu care se luptă cei care se erijează mai nou în stâlpii democrației române, este vorba de un PSD captiv, ținut ostatec de o grupare de semianalfabeți venali, în frunte cu numitul Dragnea, cel care pentru a scăpa de justiție și a se menține la putere este în stare să pună în balanță inclusiv viitorul națiunii.

Pe scurt, totuși, despre ce ar fi vorba în acest caz care ne scoate din UE și ne apropie de statele autoritare din vecini fără să mai fie nevoie de altceva.

Diabolizată, făcută în fel și chip, Laura Codruța Kövesi, prin seriozitatea și hotărârea cu care a condus lupta anti-corupție, a devenit în Occident simbolul României viitoare, aproape singura personalitate din țară luată în serios în UE, dar și în SUA.

Dar nici măcar nu este vorba aici de persoana ei, mandatul Codruței Kövesi expirând în acest an, este vorba de Dragnea și de ceilalți, aflați în ușa puscăriei dacă nu o îndepărtează cât mai repede.

Revocarea ei însă trebuie, conform legii – și nu conform Constituției! – avizată de președinte, iar președintele a refuzat avizarea motivând că eliberarea ei din funcție contravine unor prevederi legale și nici nu este oportună, având în vedere că oricum se află la sfârșitul mandatului.

Atunci, ministrul Justiției, numele nu are nicio importanță într-un cabinet prezidat de o analfabetă funcțională, a sesizat Curtea Constituțională, cea care, slugarnică, cum nu are voie a fi într-un stat de drept, a hotărât că este vorba de un conflict constituțional, somând președintele să dea curs revocării procurorului-șef DNA.

Problema cea mare e că nu este un conflict constituțional, numirea procurorilor fiind reglementată de o lege organică – lege promulgată pe vremea lui Năstase ca o condiție la aderarea la UE –, nu de Constituție. Astfel CCR, instituția care trebuie să vegheze asupra respectării Constituției și să decidă, în caz de neclarități, dacă o hotărâre este sau nu constituțională, se scoate pe sine în afara Constituției, realizând, cel puțin până acum, prin acest șah la Președinte, o situație de pat în jocul politic românesc dominat de Dragnea et co.

Ieșirea din această situație nu poate fi făcută decât prin două moduri: sau se face pasul înapoi de oamenii lui Dragnea, renunțând la această partidă, ceea ce, cunoscându-i, este inimaginabil sau prin transformarea României într-o republică parlamentară condusă autoritar și arbitrar de o gașcă care își reproduce mereu majoritatea în Parlament, ceva foarte asemănător cu ce se întâmplă acum în țara lui Orban. Nu Ludovic!

Situația creată ieri, așa cum a observat Cristian Tudor Popescu aseară la o televiziune, seamănă bine cu preluarea puterii de către comuniștii susținuți de sovietici începând cu 1945.

Atunci Regele Mihai a intrat în grevă – da, în România a fost până și grevă regală! – refuzând să semneze actele și decretele emise de guvernul susținut de sovietici. Știm, până la urmă, ce s-a întâmplat: regele a fost obligat să abdice, România devenind de atunci republică.

Populară, socialistă, iar mai nou simplu o republică semiprezidențială în cadrul UE.

Președintele Iohannis deocamdată așteaptă, își cântărește șansele, având în principiu câteva zile până când hotărârea CCR va fi publicată în Monitorul Oficial. Din acea clipă însă va trebui să spună dacă o revocă pe procurorul-șef de la DNA sau nu.

Dacă va da curs cererii grupării lui Dragnea, nu vom mai avea nicio instituție necontrolată de această clică care este în stare să sacrifice o țară întreagă pentru a-și apăra propriile sale interese, înainte de toate prin anihilarea justiției independente.

Dacă nu va da curs hotărârii CCR va începe, în mod obișnuit de pe acum, o tevatură care ar putea merge până la suspendarea președintelui.

Probabil, de la intrarea României în UE nu am avut o situație mai dramatică, nu am ajuns atât de aproape de revenirea la vechile obiceiuri moștenite de la comuniști în care un grup restrâns era deasupra legii și hotăra peste interesele reale ale poporului și țării.

Din păcate, pe opoziție nu putem conta.

Coruptă și ea, măcinată de moștenirea morganatică a PCR-ului, îi lipsește și credibilitatea și forța.

Singura șansă este din nou, așa cum e în democrație mai mereu, poporul.

Iar marea întrebare este dacă mai avem poporul acela care vrea democrație.

Vor urma zile fierbinți și… decisive…

https://www.youtube.com/watch?v=M4tTWUaDuMA