Enola Day – Pe TikTok, cu poporul și Dumnezeu, înainte (tovarăși)!
Începem cu date verificate.
Peste nouă milioane de români sunt pe TikTok, cei mai mulți din Uniunea Europeană. Nu chiar jumătate din ortodocșii români, dar pe aproape. Desigur, nu toți în România, având în vedere milioanele de români din diaspora cea pe invers. Zic că e pe invers datorită faptului că locuind și lucrând în UE, diaspora l-a susținut și îl susține în continuare masiv pe Călin Georgescu, anti-europeanul.
Cel despre care nu știa mai nimic. Sau știa prost. Cum că ar fi lucrat la ONU, cum că ar fi fost în Clubul de la Roma, cum că a fost un apropiat al lui Mircea Malița. Fără să mai vorbim de minunata poveste cum că bunică-sa ar fi fost secretara lui Nicolae Iorga. Da, cel ucis de legionari.
Nimic din toate astea: ONU chiar s-a sesizat în persoană, ca instituție, negând că Georgescu ar fi avut vreodată ceva treabă pe acolo. Clubul de la Roma n-a zis nimica, dar cei cu adevărat informați știu că doi români au fost și sunt membri pe bune, e vorba de pomenitul Mircea Malița, decedat și de Mugur Isărescu, bine, mersi, cel care are grijă și acum ca leul, îngrijorat de tumultul românesc de pe TikTok și de aiurea, să n-o ia la vale. Despre relația inexistentă dintre Mircea Malița, respectiv Nicolae Iorga au vorbit chiar membrii ai familiilor acestora.
Dar toate acestea nu prea contează din moment ce un înalt prelat al ortodoxiei românești a declarat că Georgescu este trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
Nu neapărat pe TikTok, biserica este acolo mai mult prin credincioșii ei, nu prin oficiali. Dar știrea (vestea?), normal, a inundat invenția și investiția chinezească aflată în pragul interzicerii în SUA, iar mai nou și în UE. Tocmai datorită întâmplării românești cu Călin Georgescu.
Având în vedere importanța în afacere, ia să vedem câte ceva despre TikTok.
Fiind chinezesc atât prin concepție cât și în spirit, TikTok nu pune accent pe text, ci pe imagine și sunet. Nimic deosebit aici, problema este că nu face diferență între publicitate și propagandă. Publicitatea, deși discutabilă, este un concept occidental indicând efortul comercianților de a te convinge să le cumperi produsul. Propaganda în schimb, instrument de bază al regimurilor totalitare – să nu uităm, dacă Rusia nu mai este oficial comunistă, China, în continuare, este – îți vinde gogoși, ambalați în imagine și sunet, urmărind să îți schimbe gândirea și sentimentele. Să accepți că trăiești în cea mai bună lume dintre cele posibile, iar cei care te conduc sunt aleșii lui Dumnezeu sau al secretarului-general-președinte și trebuie să îi venerezi pentru binele că te lasă să trăiești.
Spun toate astea pentru cei tineri, cei care n-au mai apucat cultul personalității lui Ceaușescu și cei care sunt cei mai vulnerabili la propaganda mascată de pe TikTok. Nu e o întâmplare că TikTok se centrează pe imagine și sunet. Fără să intru în amănunte, doar atât: este lumea copilului înainte să înceapă să vorbească. Textul trebuie spus, articulat și pus în context pentru a ști exact despre ce vorbim: imaginea cu sunet – video sau, mai nou, reel – nu îți spune nimic concret, te lasă să înțelegi tu ceea ce vezi atât cât te duce mintea. Imaginația, cultura, mediul și alte asemenea determinații aproximative.
Revenind la text, elementul de bază al culturii moderne până la apariția lumii virtuale, cele susținute de Arhiepiscopul Tomisului și de mulți alții asemenea lui chiar în biserică, fără să primească publicitatea Arhiepiscopului, nu este doar o simplă gogoașă.
Din punct de vedere teologic este chiar o erezie. Adică ceva care contrazice ideile și convingerile fundamentale ale creștinismului și pentru care, prin evul mediu, chiar și în Occident, au fost unii arși pe rug.
Din nou, pentru cei mai puțin familiarizați cu textul și cu textele: creștinismul susține din cele mai vechi timpuri că există un singur Mântuitor, un singur trimis al lui Dumnezeu pe Pământ ca să salveze oamenii de păcat. Da, ați ghicit, este vorba Isus Hristos, alt trimis al lui Dumnezeu pe Pământ nu există și nu va exista până la ultimele timpuri, atunci când, la Judecata de Apoi, Isus va veni a două oară printre oameni.
Ca să aleagă grâul de neghină, binele de rău, asta ca să ne oprim la cei care înțeleg lumea doar din imagini.
Și cei care nu realizează diferențele esențiale dintre real și aparență, dintre vorbă și cuvânt, dintre ironie și jignire și alte asemenea care pot fi identificate clar doar în texte, nu și în imagini și sunete. Mai precis pot fi identificate și acolo doar cu ajutorul textului.
Un exemplu ca la școală: când cineva îți spune „Bună ziua”, înțelegi imediat că ai fost salutat și îi răspunzi ca atare. Dacă însă vezi o imagine cu Popeye Marinarul care întinde un deget spre tine cu pipa în gură, depinde. Poți înțelege mai multe. Depinde de muzica de acompaniere, depinde de starea ta nervoasă, de dispoziția ta. Te provoacă, te salută, face mișto de tine sau te amenință?
Dacă muzica e veselă, mergi spre înțelesuri optimiste, dacă e tristă sau chiar dramatică, te duci spre interpretări mai puțin favorabile.
În concluzie: cu preotul sau cu Gigi Becali pe TikTok doar în imagini puse pe muzică, cu două cuvinte scoase în față ca să știi unde bat, nu este nicio diferență: ești manipulat ca un copil care încă nu vorbește, de aceea i se face cu degetul, acompaniat de o privire amenințătoare, să nu mai facă pe el.
Comentariile portalului
Gresit,. Cei care se zvârcolesc in chinuri sunt cei de teapa dumitale, voi sunteți fanatizați și va comportați ca atare. Voi sunteți purtătorii Icoanei (...)
Invitații neoficiale?🤣 Mitomanul sigur are o invitație neoficiala, nu-i așa? I-or fi dat-o extraterestrii. Nu știu nimic, dumneavoastră sunteți superior, cunoscător, moralist, atoateștiutor sigur ș (...)
... una, doua/doi si trei, ka kand se numere, no'. (Z. Stancu - Descultzzz)."