Nicușor al nostru naște greu. La decizii și hotărâri mă gândesc, desigur. Uite și acum, cu Trump. Nu se poate crede că al nostru președinte, matematician de elită, nu și-ar da seama de capacitățile intelectuale, culturale și morale ale președintelui american. Cele care matematic pot fi exprimate ca aflate undeva între zero și minus infinit.

Cu toate acestea a decis, în cele din urmă, că se va duce la Washington. Să se întâlnească cu omul la Centrul numit Donald J. Trump, la prima întrunire a organizației particulare pe care Donald o vede în locul NATO. Și în care nu intri oricum, ci plătind din greu. Că așa e în afaceri cu el: dai foarte mult ca să primești ceva acolo. Ce să faci, în afaceri totul este despre profit, nu despre înțelegerea dintre popoare.

Dar să le luăm pe rând.

Până acum am avut trei președinți de stat profesori la bază. Nu de alta, dar și Nicușor Dan este profesor la bază, chiar dacă e cunoscut mai mult ca activist civic care ajunge primar al capitalei. Profesor de matematică, ca să nu avem discuții.

Primul profesor ajuns președintele României a fost Emil Constantinescu. Universitar, nu glumă. Cel care l-a schimbat pe eternul Iliescu și a fost așteptat ca un adevărat salvator. Din păcate, speranțele nu au fost împlinite. Mai mult chiar, Constantinescu a devenit primul exemplu postrevoluționar al așteptărilor înșelate. Al doilea a fost predecesorul lui Nicușor, profesor de liceu și inspector școlar, Klaus Iohannis. În cazul neamțului din Sibiu, dezamăgirea a fost și mai mare. Începând președinția în trombă, reales chiar, în cele din urmă Iohannis a devenit dezamăgirea în persoană.

Cu Nicușor Dan treaba este și mai complicată. Născut nu departe de Sibiu, la Făgăraș, lucrând în învățământul universitar mai marginal, așa, de la început s-a remarcat ca un critic al situației. Fie că e vorba de cea administrativă sau politică. Așa că așteptările care-l privesc sunt și mai mari, chiar neașteptat de mari. Iar problema cea mare e că până acum cel puțin nu a demonstrat nimic. Sau ca să rămânem în matematică: până acum a demonstrat nimicul.

Cu Bolojan o dă cotită, cu scandalul din justiție se face că plouă, iar la serviciile secrete e întuneric beznă. Nicușor zâmbește, dă din mână și mai spune câte ceva ce pare scos din străfundurile minții unui om de știință. Sună bine, pare deștept, dar în afară de el nimeni nu înțelege ce a vrut să spună de fapt. Sau poate nici el?

Uite și acum. Se duce la Trump în situația în care șefii de stat din UE au altă treabă. Cu mici excepții, desigur. Numai că dacă ne uităm la aceste excepții, cu Viktor Orban în frunte, parcă nu ne vine să îl punem și pe Nicușor printre ei. Hai că Meloni e altă poveste, e italiancă, e femeie bine, nu riscă nimic, se știe că Trump face orice dacă vine vorba de o femeie. Și nu ne gândim acum doar la dosarul Epstein sau la Melania.

Așa că ne întrebăm degeaba ce caută acolo Nicușor. Ce poți știi tu, om simplu și speriat de bombe, ce poate fi în capul unui matematician doctor la Sorbona? Apropo de Sorbona, Macron nu se duce. Normal, nu-i prost, are el problemele lui, nu-și omoară timpul cu sforăiturile lui Donald. Cel care speră să se numească după el și gara din New York.

Pe de altă parte, în lume și în viață niciodată nu se știe. Așa că măcar atâta a învățat și Nicușor. Istoria este istorie, tradiția este tradiție, se știe că pe aici din cele mai vechi timpuri joci la două capete. Nu poți renunța la SUA, chiar dacă mai nou europenii sunt de părere că Trump este din ce în ce mai puțin frecventabil. Plus că mai este vorba și de o vizită la Washington, visul oricărui președinte român de la Ceaușescu încoace.

Și, din câte se pare, Nicușor este chiar bun la a juca la două capete. Din acest punct de vedere, este chiar un adevărat reprezentant al tradițiilor de pe aici. Singura problemă ar fi că acest mod de a acționa nu prea merge într-o societate liberă și democratică, preocupată de un viitor cât mai favorabil. Merge în acele societăți unde puterea ajunge în mâna unui grup restrâns și interesat doar de propria supraviețuire. Sau în acelea, cum e mai nou SUA, în care un om încearcă să își impună voința, indiferent de ce și cum.

Dar să nu ne grăbim, Nicușor e abia la început, e firesc ca un matematician, preocupat de relații abstracte și simbolice, să aibă mai multă nevoie pentru a înțelege realitatea cea nouă în care a nimerit după ce a fost ales președinte al României.

Singura problemă ar fi că pentru a fi un bun matematician nu ai nevoie de caracter. Relațiile abstracte dintre cantități nu au treabă cu valorile umane. Doi cu doi fac patru, indiferent de culoare, greutate sau miros.

Ca politician însă treaba se schimbă. Aici caracterul decide totul. Din cauza asta ne-au dezamăgit și antemergătorii lui Nicușor la președinție.

În frunte cu profesorașii amintiți la început…