Enola Day: Naționalismul hipsteresc: Luca, Biringer și Virgil Iuga

    de E. Nola | 21 aprilie 2016, 9:39 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    2

    Ai zice la început că nu se potrivește.

    Pe urmă, în scurt timp, te dumirești: ba, se potrivește al naibii de bine, lumea se modernizează, ființele evoluează, nimic nu se crează din nimic dacă vii din PSD.
    PSD-ul în fond și la urma urmei este culmea unei evoluții care a început cu PMR-ul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, imediat după 23 August 1944, a ajuns la PCR cu Ceaușescu, a devenit FSN prin Iliescu, ca după dizidența lui Petre Roman, secondat pe post de căpitan de distrugător de Băsescu, să devină, amintindu-și cu greu de Năstase, Geoană sau Ponta, ceea ce este și astăzi: PSD-ul fiforos al lui Dragnea și Zgonea.
    De reținut însă că acest PSD proteic în timp ce se schimbă neîntrerupt produce și pui, face adică ceva aproape imposibil ființelor vii: să se înmulțească în timp ce se transformă în altceva sau mai precis își schimbă pielea. Așa s-a născut PUNR și PRM, apoi PD și câte altele, mergând până acolo încât această adevărată găină politică ce naște pui vii să-și lase cucii în toate cuiburile de partid câte se află sub cerul înnorat al politicii românești.
    Singura problemă mai spinoasă a acestei găini cristoiene a politicii neaoșe s-a configurat în jurul ideii naționale.
    După cum unii mai citiți știu, partidele de stânga se revendică internaționaliste, nicidecum naționaliste, sloganul cu proletarii care se unesc în toată lumea le bântuie mai mereu și de la începuturi zilele și somnul rațiunii.
    Până și Ceaușescu a avut anumite greutăți cu această problemă pe care le-a rezolvat simplu, delegând chestiunea națională Securității, iar de atunci, în mod tradițional, serviciile secrete, nenumărate câte au fost, sunt și vor fi, sunt indrituite să se ocupe de această nuanță politică așa cum știu ei mai bine.
    Mai în secret, nițel diversionist, dar șmecherește tare să nu se supere cei mari, că de cei mici n-ai de ce să te temi în lumea asta condusă de Alianța Nord-Atlantică.
    Așa se face că în bună tradiție seculară ideea de bază a naționalismului românesc nu poate fi decât antimaghiarismul.
    Rușii sunt prea puternici, cu sârbii nu e bine să te pui, evreii îți trântesc un institut Wiesel de-ți sar capacele și fulgii împreună, iar Marea Neagră nu este atât de periculoasă pe cât pare.
    Ideea în sine, cea a antimaghiarismului, este pe de altă parte complet depășită de realități în zilele noastre: spre deosebire de ruși, care controlează câteva milioane de români, sau sârbi, care ascund un alt milion în Valea Timocului, ungurii nu dețin nici o palmă virtuală din trupul țării.
    În Ungaria mai trăiesc 20 de mii de români – cam câți sunt și în Pârneava – foarte bine integrați, și care se simt perfect acolo, au buget de stat, nici prin cap nu le trece să se unească cu patria mumă tocmai acum când în Giula, în sezon estival, sunt mai mulți români din Arad decât toți românii din Ungaria la un loc.
    Iar chestia cu Transilvania este de adormit copiii și de făcut voturi la țară în Oltenia. Ce să mai revendice Ungaria un teritoriu aproape cât ea cu opt milioane de români, maeștrii în a genera scandal din orice și oricând, de parcă n-ar avea ea problemele ei și fără aceștia?
    Clădită pe o idee păguboasă și de o vreme bună lipsită de fundament, naționalismul românesc postrevoluționar, ilustrat prin celebre nume precum Funar sau Vadim, a sucombat lamentabil după intrarea țării în UE, lăsând mai tinerilor naționaliști o grea moștenire și o problemă de rezolvat: cum să modernizezi această idee națională, cum s-o occidentalizezi, s-o faci acceptată până și la Bruxelles.
    Și uite așa s-a născut, în 2014, PRU, adică Partidul România Unită.
    Paradoxul situației ar fi chiar hilar dacă nu ar fi penibil: deși clădit pe ideea antimaghiară modelul este tot unguresc, în fond naționalismul modern a fost inventat în cadrele UE de către Viktor Orbán și mărețul său partid care se numește Federația Tinerilor Democrați.
    Pentru că asta înseamnă celebrul acronim FIDESZ, indicând simbolic-inconștient cum se face ca niște tineri liberali din anii de început ai deceniului zece din secolul trecut să se transforme pe nesimțite in hipsteri naționaliști, folosindu-se de această întorsătură de 180 de grade astfel încât să-și construiască o putere fără pereche în realitatea postsovietică, comparabilă, în mic desigur, doar cu regimul struțo-cămilă realizat de Putin.
    PRU este, așadar, un partid bucureștean clădit pe model budapestan, Bogdan Diaconu, liderul nu foarte charismatic al grupării, demisionând din PSD, lăsându-si totuși o perioadă de gândire și meditație de doi ani, după ce a aflat, în 2012, că Victor Ponta ar dori să guverneze împreună cu UDMR.

    cf6ee8f8-3d12-4056-a476-4618f3bd90b5
    Domnul Diaconu este prototipul hipsterului de Bucale, foarte apropiat ca imagine de cel al tânărului Orbán: nu foarte înalt nici el, rotunjor fără să fie gras, barbă tunsă cu grijă, părul adecvat, nu foarte sus, dar destul ca să i se vadă perfect profilul, în blugi și sacou, sigur pe el și civilizat, ne spune verde în față – la Lista lui Bruno, acest pseudo talk-show de asemenea aproape civilizat – că partidele naționaliste de până acum au compromis ideea națională prin discursuri aberante și practici desuete, el însă merge înapoi la Iorga, la tradiția autentică a naționalismului pe care îl va moderniza conform cerințelor actuale.
    Sarcina Domnului Diaconu cu toate acestea este mai grea decât cea a lui Orbán. Rezerva sa de cadre vine exclusiv din stânga, foști pesediști, feseniști, pedeliști – Luca și Biringer la Arad, asezonați cu hipsterul rocknrolla Virgil Iuga -, dreapta fiind cam ocupată, chiar foarte ocupată, având în vedere că în România lui Ceaușescu până și comuniștii au fost de dreapta.

    d5bfd362-d5ce-437a-84b2-951e6cd356f7
    Până va ajunge la concluzia că naționalismul hipsteresc poate fi și de stânga și de dreapta, în funcție de interesul grupului din frunte, Domnul Diaconu nu mai are cale prea lungă, singura problemă – mare însă, mare de tot! – rămânând baza de extracție a naționalismului românesc: imensa masă țărănească și poletară urbană de loc receptivă la rafinamentele sale hipsterești.
    Așadar, nu mai atât de tânărul dar deja fostul pesedist Cipri Luca atacă biroul maiestuos din Primărie avându-l în spate pe mai coptul fost pedelist Bruno cu Lista lui – chestia asta cu listele ne cam duce înapoi la originile secrete și conspirative ale naționalismului comunist – și pe Virgil Iuga, acest hipster transpartinic etern al muzicii arădene.
    Și-așa înțelegem noi, încet-încet, de ce Lista lui Bruno, acest talk-show de facebook a lui Biringer, a început cu Iuga și de ce în ultima ediție Domnul Diaconu de la București ne-a explicat aici la Arad, în orașul lui Goldiș și Cicio-Pop, cum e cu naționalismul românesc îndreptat modern către UDMR.

    7800fd7c-cd15-4512-bc47-10785cc3ad83

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. κακός πολιτικός

      In general, atunci cand incercam sa facem un inventar al minciunii, nu vom putea respecta un echilibru riguros intre minciuna ”de dreapta” si minciuna ”de stanga”.Concret, nici nu ar putea fi cu putinta, fiindca in talgerul stang al balantei este mult mai multa marfa.Impartialitatea aritmetica ar deveni o impartialitate morala, pentru ca, in lumea de azi, minciuna de stanga este infinit mai mare decat cea de dreapta.Istoria a demonstrat ca insusi numele de ‘’stanga’’ este o minciuna.La origine, acest nume ii desemna pe aparatorii libertatii, ai dreptului, fericirii si pacii.Ori acest drapel de ”stanga” a fost si este arborat doar de regimurile despotice si represive.In Romania nu ne putem lauda nici cu ”dreapta”, nici cu ”stanga”, desi, pe undeva, ideologia de dreapta a iesit mai sifonata din razboi, in timp ce ideologia de stanga a capatat o imunitate care a facut-o multa vreme invulnerabila, indiferent care i-au fost esecurile si crimele.S-au infruntat apoi, dreapta arhaica, care afirma orgolios dreptul unei elite de a guverna autoritar, si castele diriguitoare ale socialistilor care promiteau Raiul pe Pamant, oricum mult mai mincinosi cei ”de stanga”.Comentariul e liber, informatia e sacra, ori de cele mai multe ori la noi e invers.Raul cel mai periculos este opinia subiectiva deghizata in informatie.Atentie asadar, la ce ne scot in fata politicienii!

      +1 voturi
      +1
      -1
      • E foarte mult dintr-o dată, nici nu m-ați prins bine, sunt foarte ocupat cu alte cele, deocamdată doar atât: da, politica este un rău necesar ce poate aduce și rău și bine oamenilor. Mai mult rău decât bine, zic eu, se pare în acord cu Dumneavoastră, însă stânga și dreapta, cel puțin stric politic, este definită doar de vreo două secole și un pic.
        Ideea că stânga ar fi adus mai mult rău decât dreapta nu mi se pare ușor de apărat, cred că au cam împărțit egal și această dimensiune, dar, v-am spus, chestiunea merită o discuție mai îndelungată.
        Ideea mea din text este că deși filozofii nației ne spun că poporul român este fundamental de dreapta – ortodoxie, credință, naționalism etc – cum se face că politicienii noștrii de un secol vin doar din stânga. Iar când trec de acolo pe dreapta, e vai și amar…

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.