Sunt la vârsta la care îți faci socotelile și tragi linia.

Dacă nu tremură prea tare. Mâna…

O iei cu începutul și termini cu sfârșitul. Trebuie doar să ai curaj, să nu te temi de ce ai putea afla și să nu te minți. Nu de alta, dar tot degeaba ar fi. La urmă ți se va spune oricum adevărul…

Nu e cazul să-ți reproșezi ceva. Mulțumește-te cu ideea că adevărul pe care îl vei afla va fi dureros oricum.

Dacă te-ai născut într-o comunitate care nu făcea diferențe doar între deștepți și proști te poți considera norocos. Nicio altă diferență. Nici măcar de avere, nu de alta, dar pe vremea copilăriei tale averile au fost confiscate de salvatorii de atunci ai omenirii. Da, era mult mai rău, ăia credeau că salvează omenirea, nu doar posturile lor în care au ajuns și salariile pe care și le-au dat astfel.

Ai realizat doar încet cât de recunoscător trebuie să fii pentru asta comunității din satul tău natal. În care se vorbea doar ungurește, din moment ce toți erau unguri sau deveneau dacă ajungeau întâmplător acolo. Tu ai aflat doar după ce te-ai făcut, vorba vine, mare că cel mai bun prieten al tău din prima copilărie, Pintye Tibi, era de fapt Tiberiu Pintea. Tăticul a plecat mai departe după ce s-a bucurat de mămica, lăsând-o cu doi prunci. Cam la fel, chiar dacă la scară mai mică, cu Aron Josif, tatăl poetului József Attila, posibil cel mai influent poet maghiar din secolul XX.

Așa încât ai realizat fără nicio greutate, atunci când ai ajuns în cultura românească, că cel mai mare poet al românilor este Eminescu, chiar dacă în acte se numea Eminovici. Așa cum nici pe Caragiale nu îl consideră nimeni grec sau pe Slavici sârb, chiar dacă numele său indică clar rădăcinile sale etnice. De altfel nici cu învolburatul Petőfi nu ai avut vreo problemă în a-l considera poet maghiar în ciuda numelui său de familie Petrovics, evident de proveniență slavă.

Ai aflat foarte repede că apartenența etnică este exploatată înainte de toate în politică fiindcă pentru majoritatea unei comunități care vorbește aceeași limbă este diferența cea mai eclatantă față de cei care nu vorbesc limba respectivă. Istoria te-a interesat de la început, alături de literatură fiind domeniul în care doreai să excelezi de mic copil, nu a fost greu așadar să legi ideologia națională de politica dominantă a ultimelor două secole, să-ți explici astfel de ce diferența esențială dintre oameni, aceea dintre deștepți și proști, a fost înlocuită cu alte diferențe, în frunte cu cea etnică.

Mă opresc un pic aici, să nu se creadă că am ceva cu proștii.

Dimpotrivă, oamenii din satul meu natal m-au învățat prin comportamentul lor că cei mai cu minte trebuie să aibă grijă de cei pe care Domnul nu i-a cadorisit cu prea multă. Să le găsească locul în comunitate după capacitățile lor, să nu se aștepte la mare lucru din partea lor, dar nici să nu îi excludă, să-și bată joc de ei, în fond ei, precum copiii, sunt cei care au nevoie de înțelegerea celorlalți din moment ce tocmai asta le lipsește: capacitatea de a înțelege.(A nu se confunda cu diferențierea dintre rău și bine. În acest caz nu este vorba de o diferențiere determinată natural, ci social, binele și răul evoluând împreună cu societatea umană, în timp ce diferența dintre cei deștepți și cei săraci cu duhul este neschimbată de la început) .

Mi-a devenit astfel din ce în ce mai clar că cei care se învârt în politică pot fi diferențiați cel mai bine nu după culori și slogane, ci după cum și cui se adresează, ce îi interesează mai mult, pe ce se bazează: pe calitate, inteligență, eventual cultură sau pe prostie și limitare, pe lipsa puterii de înțelegere. Indiferent cum se numesc, de unde, de la ce se revendică, că se consideră de stânga sau de dreapta sau că vorbesc de bogați și săraci, de prieteni sau dușmani, de aliați sau adversari. Important este că niciodată, dar niciodată nu fac diferențierea dintre cei mai inteligenți așa și cei mai sărăcuți cu duhul. Nu veți găsi în toată istoria politică a omenirii un partid al deștepților în luptă cu unul al proștilor.

Și e simplu de ce nu.

E mult mai ușor să apelezi la diferențe neesențiale din punct de vedere uman, decât la cea care de fapt așează oamenii în locul lor oarecum firesc, folosindu-se de singura diferență reală care există și pentru care niciun om nu poate fi vinovat și condamnat. Mai mult decât atât, este diferența care asigură liniștea și pacea, în fond cei deștepți au înțelegerea necesară pentru cei mai puțin deștepți, iar aceștia pot fi mulțumiți de asta fiindcă chiar asta așteaptă: să nu fie anatemizați, batjocoriți pentru ceea ce nu depinde de ei.

Iar înțelepciunea, ca formă superioară a inteligenței, realizează că poți schimba orice: deveni din sărac bogat sau invers, poți trece de la o nație la alta – se cheamă asimilare – poți chiar deveni dintr-un român sărac un ungur bogat sau invers, exemple sunt destule, însă niciodată, sub nicio formă nu poți deveni dintr-un prost un om deștept.

De fapt problema cea mare a istoriei umane apare atunci când unul sau mai mulți deștepți – proștii nu sunt în stare de inițiative, eventual de afirmarea repetitivă a limitării – se folosesc de prostie și de prostime ca să parvină la putere și avere.

Trăim asemenea vremuri mai nou.

Vezi ce face prostul satului în SUA , vezi prostia din vecini care tocmai acum a decretat că tatăl nu poate fi decât bărbat, iar mama doar femeie, vezi succesul AUR la noi, la ultimele alegeri.

Și încă ceva: când cineva îți spune că ești un prost, fii sigur că nu ai de-a face cu un om cu prea multă minte.

Un om cu adevărat inteligent nu va spune niciodată asta…