Chiar dacă vă atinge la organul sensibil al pudibonderiei, începem astăzi cu clasificarea feminină a organului sexual masculin, apud Michael Shafir, izvorul fiind, desigur, Facebookul, ce altceva ar putea să fie?

Am uitat de mult de rafturile pline cu cărți care acopereau pereții livingului (asta ca să fim în ton cu vremea și cu vremurile) sau, în cel mai bun caz, le socotim obiecte de decor, așa cum pe celălalt perete este ecranul super plat de câțiva metri pătrați, pe care urmărim orice, începând cu Vocea României, trecând peste molfăiala plină de morgă al lui Gușă și până la scăpările de limbă și simțire logică ale Vioricăi Dăncilă.

Și pentru că am pomenit de Viorica e timpul să trecem la subiect: cum spuneam, luându-ne orbește după Michael Shafir, femeile clasifică organul sexual masculin în ordine descrescătoare astfel: mică, foarte mică și ce-i-aia?

Iată, aici, prima indicație pentru a afla de ce se transformă pe nesimțite bărbații puternici, sportivi, oameni de afaceri, chiar politicieni, în niște penibili mititei de tot, lași și mincinoși de nu-ți vine să crezi.

Înțelepții ne-au explicat din cele mai vechi timpuri, chiar dacă Freud ne-a mai încurcat nițel, că băieții se raportează de la început la autoritatea feminină, fie că este vorba despre mama, bunica, mai târziu iubita iar în cele din urmă soția, la concurență cu amanta sau amantele.

Ajunge să te gândești la Tăriceanu sau chiar Dragnea, cel care își așteaptă cu nerăbdare tânăra consoartă la pușcărie sau la primarul, campion olimpic, al orașului Győr , pentru a realiza acest mare adevăr. Până și alegerea Vioricai Dăncilă drept înlocuitoare până trece furtuna este semnificativă din acest punct de vedere, fără să mai vorbim de rolul Elenei Udrea în istoria României din ultimele decenii.

Dar ca să nu spuneți că elucubrez aiurea, ia să venim cu un alt argument, mai precis să vedem cum clasifică femeile organul sexual masculin în sens ascendent, crescător, adică: mare, foarte mare și NORMAL.

Am putea recurge și la exemple locale, dar, cred eu, e mai bine totuși să rămânem la nivelele înalte, acolo unde normalul este cu totul altfel decât în obișnuitul cotidian. Suntem aproape siguri, ca să nu zicem altceva, că în mod obișnuit, un bărbat oarecare nu ține foarte mult la confirmarea prestației sale, fie că e vorba de forța fizică, fie inteligența sa fără pereche, fie viața intimă.

Problemele încep la nivelele mai înalte, acolo unde Dacia nu e mașină – nici Golful, să fie clar – suta de lei nu este bancnotă iar vacanțele nu se petrec la pescuit la baltă, ci în largul mării, pe iahturi catamaran unde șampania curge gârlă, amestecându-se cu liniile subțiri albe care așteaptă apropierea unor nasuri cunoscătoare și sensibile.

Adică de la câteva milioane de euro în sus, prin comisii și comitete unde se pun la cale modul în care vor trăi în viitor cei obișnuiți, cei care nu sunt obligați să se ascundă atunci când ascultă manele, nici ca femeile lor să mimeze orgasmul gândindu-se la poșeta din piele de crocodil care le așteaptă în vitrina unui magazin Versace din Monte Carlo.

Ne gândim aici la bărbații care se cred puternici de la câteva zeci de milioane în sus, fie că e vorba de euro, dolari sau voturi.

Ne vine în minte Berlusconi și Clinton, mai nou Trump, desigur, cel care reușește pentru prima oară în istoria SUA să nu mai facă diferența dintre milioanele de voturi și cele de dolari.

Ai noștri de pe aici din împrejurimi, fie că vorbesc românește, rusește sau chiar maghiara, sunt niște copii palide, în fond, ce credeți, amantele lui Radu Mazăre sau a altor băieți de pe aici care se cred și vor să fie puternici se strofoacă oare atât de tare ca Monica Lewinsky?

Pe de altă parte, intuind vag eternul și infinitul mister feminin, suntem absolut siguri că, cu toate acestea, nu vom afla niciodată de ce mimează majoritatea femeilor orgasmul. Nu vă impacientați, e o problemă planetară, universală chiar, nu există organ de presă – a nu se confunda cu organul masculin – care să nu se fi ocupat cu această spinoasă chestiune în ultimii ani.

Eu, drept să vă spun, am găsit întrebarea acum câteva zile chiar în The Guardian , moment în care am realizat importanța problemei și am trecut, precum vedeți, la treabă.

Dacă vă înhămați la cititul articolului din The Guardian, veți observa că dincolo de toate e vorba acolo de feminism și de alte aiureli caracteristice zilelor noastre.

Eu în încheiere vreau să va spun de unchiul meu și de mătușa.

Unchiul a fost probabil cel mai bun om din lume pe care l-am cunoscut.

Bărbat fără să epateze cu asta, calm și liniștit, fără urmă de invidie, reavoință sau porniri bruște de tâmpenie și agresivitate. Modest și mulțumit cu mica sa gospodărie și familie. Avea o vorba bună tot timpul și pentru oricine, prezența sa aducând în lume liniștea și bucuria chiar și în timpul celor mai complicate situații.

Mătușa era o femeie suplă și sexy și la 60 de ani. De un firesc desăvârșit, nu avea nici măcar un gest prin care să atragă atenția asupra feminității ei tonice, o vorbă care să provoace masculinitatea neserioasă, pusă doar pe demonstrarea a ceea ce îi lipsește.

Sunt sigur – chiar dacă eram un copil pe atunci, iar ei sunt duși de mult acolo unde aceste lucruri nu au nicio importanță – că mătușii nici prin gând nu-i trecea să mimeze ceva pentru bărbatul ei și cu atât mai puțin orgasmul.

În ceea ce îl privește pe el, probabil nici prin cap nu-i trecea că așa ceva ar fi posibil…