De oriunde l-am privi!

Acum și aici, în acest ultim comentariu al anului cu care mă risc în Specialul din Arad, mă uit, așa, mai în sus, mai spre cap, spre umeri și gât, adică și ca să nu o lungesc și să o complic și mai tare, spre situația generală, de la centru, cum se mai spune la noi, în spiritul vremurilor abia trecute, bazate pe centralism, control și promovarea intereselor celor care se află acolo. Sau pe acolo.

Știm precis un singur lucru: vom avea un an electoral cum n-am mai avut, alegeri de toate felurile și dimensiunile, în mod normal, la sfârșitul anului care vine ar trebui să avem o schimbare semnificativă a vieții sociale și politice. În bine, spune optimistul incurabil din noi. Numai că – și aici începe analiza – optimistul adevărat este un pesimist care nu își pierde simțul umorului nici în preajma Apocalipsei.

Uitându-ne nițel în jur, realizăm rapid că dacă rămâne cum este acum, e chiar bine, e chiar un pas în față. Iar această constatare optimistă ne este hrănită de „oferta” politică actuală.

Întrebarea de bază este și rămâne, aproape ca întotdeauna pe la noi, cine? Sau și mai concret: cu cine?

Cu cine să faci politică profesionistă, democratică și eficientă în același timp? Cu cine să reformezi sistemul care se adapă în continuare din deprinderi învățate în alte vremuri. Cine va realiza, în cele din urmă, că România în UE are o șansă istorică? Și cine va fi în stare să transforme această posibilitate în realitate?

Gândindu-ne la toate astea și avându-i în față pe cei pe care îi vom alege la anul, ne cam piere cheful.

Bun, Johannis se duce, nu-i o pierdere mare, el dus a fost de la început, chiar dacă avea o calitate în care românii – tot așa, datorită deprinderilor din trecut – au crezut: era neamț.

Dar cine va veni în locul lui? Geoană, cel care conduce în sondaje, dar e cam pe terminate din toate punctele de vedere. Izolat și pus la rece. Ciolacu, cel care se imaginează revoluționar și se luptă cu fantomele sale inexistente? Boc de la Cluj, fost omul lui Băse, viclean nevoie mare, dar rămas captiv în naționalismul de prost gust dintre cele două războaie mondiale? Poate inginerul de la Oradea, de Bolojan zicem, descurcăreț și practic, dar prea puțin apreciat la București?

De procuroarea cu nume unguresc de la UE, nici nu prea are rost să vorbim. Că a fost sportivă, e foarte bine, dar e femeie, oameni buni! Iar femeile la noi, din cele mai vechi timpuri, au tot respectul nostru, le iubim și le dorim, dar să își vadă de treburile lor. Bucătărie, copii, curățenie și alte cele, să nu se amestece în treaba bărbaților. Mă rog, un primar acolo, merge, e chiar bine pentru o femeie. Mai ales dacă își imaginează că orașul este o mare bucătărie sau supermarket. Dar o țară, nu-i așa, să fim serioși, e altă treabă.

De altfel, asta e problema și cu Șoșoacă. Nu faptul că e dusă cu pluta. Dimpotrivă, asta, în situația creionată, chiar o recomandă. Niciodată nu poți știi de ce e în stare o femeie care se teme de o muscă, dar se repede înainte când vede taurul. Ș-apoi e de-a noastră, nu-i așa? Le spune verde în față, chiar dacă spune prostii. De Simion nici nu mai are rost să vorbim, el nu există decât în comparație cu Șoșoacă și în răsadurile românilor verzi chiar și în miezul iernii.

Părăsind apele tulburi, ajungem, prin nenumărate vârtejuri, la USR. Da, chiar ar fi aici de salvat câte ceva. Numai că or fi ei cum sunt, dar nu se prea văd, iar când se văd intră în conflict cu toți cei care se văd altfel. Nu au șanse, săracii, românul e dintr-o bucată sau mai multe, dar îi plac lucrurile simple. Nu vorbe pe care nu le înțelege bine nici cel care le pronunță corect.

Deci, cum spuneam mai sus: nu sunt, iar cei care sunt nu prea contează.

Situație care se repetă și în teritoriu. Venind încet și cu grijă, mai spre noi, aici, la Arad, treaba e ca în oglindă. Nu are rost să insistăm acum, am mai spus-o de nenumărate ori: e chiar jale. Orașul e prins în plasa unei demagogii hoțești care persistă aici de peste 20 de ani. Partidele nici nu mai contează, oamenii sunt aleși pe bune, dar pe invers. Nu pe baza competenței și a bunăvoinței, ci a slugărniciei incompetente, dar cu atât mai înfometate. De mărire și avere.

Falcă et co sau Fifor și restul? Ce să alegi? Nu de alta, dar celelalte partide există la Arad mai mult pe hârtie și în visele unora care nu își găsesc locul și rostul în cele două care, cât de cât, mai există. USR e Wiener și basta, AUR e cine știe cine, dar mai nou e Parasca. Cunoscuți mai mult de pe Facebook, dar nici acolo neapărat de bine.

De UDMR, nici nu am vorbit. Uniunea Maghiarilor din România este oricum o cantitate din ce în ce mai neglijabilă, nemaivorbind de relațiile sale bazate pe bani și alte cele cu regimul contra naturii, dar deosebit de firesc pe aici, prin părțile noastre, al lui Viktor Orban. Și dacă tot a venit vorba, să pomenim și de al nostru, Ludovic, dacă vă mai aduceți aminte de el, încercând să revină acolo unde i-ar sta bine, dar alții nu sunt neapărat de părerea asta. Nu că ar fi mai prost decât ceilalți pomeniți, dar îl știm acum și pe el, iar alte fețe nu se arată.

Având toate acestea în vedere, să nu vă mirați prea tare că de alegerile din SUA nici nu am pomenit.

Cum o fi, o fi, sarmale mai sunt, nici șampania nu s-a terminat, așa că hai să ne mai delectăm câteva zile până dă Apocalipsa peste noi.

La Anul și La Mulți Ani!

Citește și: Enola Day – Încrederea la români · Special Arad