Motto: From Romania, an encouraging sign of democracy

Mottoul este titlul articolului editorial din Washington Post de ieri, semnat Editorial Board, cu alte cuvinte un editorial care reflectă punctul de vedere al ziarului din capitala SUA, o publicație care de la Afacerea Watergate a devenit un simbol al jurnalismului echilibrat dar incisiv, responsabil și profesionist în același timp și se traduce astfel: Un semnal încurajator pentru democrație din România.

Facebookul este plin de opinii și păreri susținute prin apelul la tot felul de ziare, publicații și site-uri de care auzi doar atunci când deschizi linkul pe care ți-l oferă câte un binevoitor cu intenția clară să-și sublinieze cu un argument de autoritate propria atitudine și opinie în și la criza românească în derulare rapidă la care asistăm de la începutul anului, moment în care Dragnea și ai lui au hotărât s-o lase mai moale cu promisiunile electorale în bani și să treacă la rezolvarea unor chestiuni mai mult decât urgente: înainte de toate sabia lui Damocles care atârna în mâna justiției deasupra capului șefului lor din Teleorman.

Altfel spus, pe Internet găsești de tot ce ai nevoie, problema este să cauți, iar dacă vrei să demonstrezi că Pământul nu este rotund, ci hexagonal, susținut în haosul primordial de șase țestoase uriașe, nicio problemă, găsești cel puțin zece site-uri și încă câteva sute de linkuri care te vor ajuta în această întreprindere.

Desigur, cu o condiție foarte importantă: să fii destul de stupid, beat sau șugubăț ca să vrei asta.

În zilele trecute cineva la care țin și pe care îl stimez se lamenta de starea în care a ajuns presa, chemând-o la ordine să-și reia rolul ei uitat de formator de opinie, uitând la rândul său că acest rol al presei este strict propagandistic și caracterizează presa din societățile totalitare.

Se uită mai mereu de caracterul absolut recent al modului în care producem și consumăm presă în aceste zile, se trece mult prea ușor peste faptul că folosirea adecvată a noii prese, proteică și ubicuă prin online, reclamă inteligență și cultură, spirit critic și o educație prealabilă care acum lipsește la marea majoritate a celor care se năpustesc pe Internet precum norul de lăcuste pe livada abia înverzită sau pe lanul încă crud de cereale.

Un astfel de nor este foarte ușor de manipulat de cei care doresc să obțină câștig de cauză prin folosirea armei de bază a manipulării și propagandei: apelul la instincte, prejudecăți și zvonuri, în loc de inteligență, cunoștințe și informații.

Cu toate aceste în minte, revenim la editorialul de ieri din Washington Post cu observația că cei care sunt la nivelul conspirației universale după care întreg Universul, în frunte cu SUA și George Soros,  colportează la pieirea omenirii, iar acest proces va începe în România, să ne părăsească acum, nu dorim să le punem la încercarea răbdarea, pe Antena3 sau RTV, eventual Realitatea sau B1 găsesc exact ce doresc și vor să audă!

Continuarea lecturii nu este recomandabilă nici celor care cred că SRI este în toate, în cele ce mâine vor râde la soare, iar acum stă în spatele lui Johannis mai abitir ca Gestapoul, fără să mai vorbim de cei care cred că Dragnea este imaginea României de mâine iar Hacienda lui pe patru locuri de casă, cu teren de tenis și piscina cu nocturnă, din Alexandria de pe Dunăre a fost ridicată din salariul de prefect și de președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Însușirea ideilor publicate în Washington Post, ziarul la care au lucrat cei doi jurnaliști care au fost decisivi în demiterea presedintelui Nixon, ar putea influența negativ și fericirea și bunăstarea celor care cred că nu există nicio diferență între Johannis și Dragnea, ba dimpotrivă.

Jurnaliștii americani sunt scurți și la obiect, probabil ținând cont de obiceiul americanilor de a lucra. Descriu cât se poate de exact situația din România, arătând că populația care a ieșit la protest a fost revoltată de încercarea social-democraților care au câștigat, handily, adică lejer, alegerile din Decembrie de a înmuia legislația anticorupție (relax anti-corruption laws).

Iar, susține boardul editorial al WP, asta nu așa pentru că ar fi ei mai umanitarieni de felul lor, ci pentru a-l scăpa de condamnare pe Liviu Dragnea, cel care este deja condamnat cu suspendare pentru fraudă electorală(electoral fraud).

Presupunând că cei care au fost avertizați sunt deja pe Antena3, voi insista nițel pe această chestiune.

Cei care abia așteaptă să-și primească măririle de salariu și pensie, bonurile de masă și cei o sută de lei promiși de Ceaușescu în Decembrie 1989 consideră că treaba aia cu frauda electorală e așa un fel de nimic, și ce dacă a mai pus Dragnea câteva nume acolo în plus sau a anulat câteva voturi potrivnice?

Mare lucru, toți fac asta, pentru că în țara asta se fură, Domle, toți și de când e lumea.

Dincolo de minciună – nu toți și nu de când e lumea! – acești neutri și binevoitori nu realizează că pentru democrație frauda electorală e ca mătrăguna pentru Romeo și Julieta.

Când ți se fură portofelul sau bicicleta e dureros dar ți s-a furat doar un obiect, ceva ce poate fi recuperat sau înlocuit, dar când ți se fură votul, ți se fură de fapt identitatea, ești furat ca ființă umană, redus la zero ca cetățean, omorât virtual și executat din pix.

Dacă ar fi după mine, cei prinși cu furt electoral, pe lângă condamnarea penală adecvată, ar trebui scoși din viața publică pentru o vreme, cu interdicția de a ocupa funcții de orice natură care pot influența direct viața celorlalți.

Până când nu se înțelege că a ironiza frauda electorală înseamnă să-ți tai craca de sub propriul fund de cetățean, că furtul trebuie pedepsit indiferent cine îl face, că toți cei care fură folosindu-se de funcțiile lor publice și politice te fură pe tine ca cetățean al acestei țări, ieșirea tinerilor în piață va cădea în gol.

Și ar mai fi ceva și pentru cei care mestecă Binomul toată ziua, de dimineața până seara, și au trăit măcar zece ani sub Ceaușescu.

Cine crede că DNA îi îngrădește libertatea iar Codruța Kövesi este Baba Cloanța încă tânără, să nu uite diferența dintre frica de Securitate și frica de DNA: de Securitate ne temeam toți, de DNA te temi doar dacă furi sau te gândești că ar fi bine!

E atât de simplu dacă, în afară de onoare, n-ai ce pierde, și cât de complicat dacă pe lângă ce ai furat mai pierzi și convingerea că ești cel mai tare din parcare!

Am scris acest text și pentru a răspunde unui comentator de bază al Special Arad și unui amic care jubila ieri după hotărârea Curții Constituționale pe care o considera o înfrângere pentru Johannis, și îndeosebi pentru cei care în presă vor să citească, să audă, să vadă ecoul idiosincraziilor și prejudecăților proprii și sunt foarte revoltați când dau, în loc de astea, de adevăr.

Știm, adevărul doare, mai rău decât un vaccin, de aceea prima oară îl luăm în doze mai mici și aduse din import.

A, da, titlul: este evident o parodie la titlurile din presa fără minte și demnitate de la noi în totală opoziție cu tot ce urmează în text de la ei.