Trecând peste vizita nu atât de bătrânei doamne prim-ministru în Arad (Oglindă, oglinjoara mea sau cine este mai frumoasă pentru liceenii din Lipova: Viorica, Anca sau Geanina), revin la prezentarea partidelor care se angajează în alegerile care debutează în 26 Mai și se vor termina abia la anul, odată cu alegerile parlamentare din toamna lui 2020.

Este cât se poate de evident ca USR-ul înființată acum trei ani și un pic din Uniunea Salvați Bucureștiul al lui Nicușor Dan, cel care a părăsit partidul din rațiuni de „familie”, în tandem cu partidul născut prin cezariană al fostului comisar european și prim-ministru al României, Dacian Cioloș, reprezintă, cel puțin în intențiile liderilor săi, alternativa la cei doi mastodonți politici care au forjat viața politică a României din ultimul deceniu: PSD și PNL. Asta chiar dacă au făcut-o prin asimilarea sau înghițirea unor partide mai mici, cel mai cunoscut fiind PDL-ul băsescian sau prin susținerea unor grupuri născute în jurul unui jucător mai săltăreț, cum ar fi înainte de toate ALDE-le Domnului Tăriceanu.

La prima aruncătură de ochi, USR-ul chiar stă foarte bine, în sondaje vine imediat după PSD și PNL, au peste 40 de parlamentari, printre care doi arădeni, senatorul Adrian Wiener și deputatul Sergiu Vlad. Doctorul Wiener chiar face o figură deosebită în senatul României, demonstrând în doar doi ani că este parlamentarul cel mai valoros și competent pe care l-a trimis Aradul la București în anii de după Decembrie 1989, asta dacă facem abstracție de tumultuosul Aristide Dragomir, cel care în anii tulburi de după Revoluție a obținut nesperat de multe pentru Arad, înainte de toate SIF Banat-Crișana.

USR a inițiat și campania încă nefinalizată „Fără penali în funcții publice” și pornește în alegeri cu singurul slogan care vizează esența problemelor din România: Fără hoție ajungem departe!

Cristalizată în jurul unor personalități de vârstă mijlocie sau chiar tânără, reprezentanți ai unei noi categorii sociale în formare, înainte de toate fiind vorba de angajați de nivel mediu sau superior al unor multinaționale – Clotilde Armand, vicepreședintele, este un lider important al firmei franțuzești Egis de inginerie și consultanță în infrastructură, inclusiv drumuri și autostrăzi -, fără o ideologie foarte bine conturată, axată de aceea pe modernizare și occidentalizare, USR-ul înseamnă evident altceva în comparație cu partidele deja cunoscute, întrebarea fiind în ce măsură electoratul românesc este interesat de acest altceva.

Completată cu PLUS-ul lui Cioloș, un personaj care chiar personifică această nouă categorie socială, alianța reprezintă, cel puțin la această dată, cel mai mare pericol pentru deja hârșiții din PSD și PNL, în fond happeningurile de la începutul mandatului date de parlamentarii USR subliniau tocmai asta: opoziția lor la modul tradițional de a face politică în România.

Între timp elanul a mai scăzut, respectiv, cum vom vedea, a rămas la nivelul vorbelor, dar atacurile venite din partea celor două mari continuă, aceștia, prin metoda patentată deja de Dragnea, încearcă să compromită imaginea USR/PLUS prin afirmația că sunt creații ale serviciilor secrete românești, un fel de emanații târzii ale Securității.

Dincolo de aberația conținută, afirmația are un impact major mai ales asupra electoratului propriu al PSD și PNL, un electorat care consumă teorii ale conspirației la mic dejun, continuând cu prânzul și culcându-se cu ele după ce a stins televizorul pe unul dintre nenumăratele posturi care numai cu asta se ocupă.

Dar problema cea mare vine chiar din interiorul celor două partide care apar pe listele electorale sub numele de Alianța 2020 și care sunt de fapt unul. Este vorba despre atitudinea superioară, oarecum superbă, o anume intransigență goală, formală și inginerească care îi caracterizează, o atitudine care face imposibilă comunicarea și cu alte categorii de electorat în afara celei proprii.

USR/PLUS, în forma și cu discursul actual, are o limită naturală, fiind în imposibilitatea să atragă și alte voturi în afara celor care îi sunt destinate de propriul fief electoral deocamdată foarte limitat și nu vorbim aici neapărat de alegătorii captivi peneliști sau pesediști, ci de cei nehotărâți sau mai degrabă pasivi. Probabil, în cel mai optimist scenariu, nu au cum să treacă cu mult peste 20%, nefiind în stare să asigure, printr-o alianță, oricum problematică, cu PNL-ul, majoritatea guvernamentală, rămânând la cheremul unor partide mai mici, în jur de zece la sută, disidența pesedistă întruchipată în Pro România lui Ponta devenind astfel arbitrul real al jocului electoral.

Și ca să spunem pe aia dreaptă, slăbiciunea genetică a Alianței 2020 se poate formula prin contradicția de pe acum tradițională pe aici că liderii săi sunt de la început exclusiv ardeleni (Nicușor Dan din Făgăraș, Dan Barna din Sibiu, Cioloș din Zalău și a mai fost și un președinte interimar USR cu numele compromițător de Elek Levente din Cluj), dar alianța se ferește ca dracul de tămâie de problemele care vizează autonomia administrativă, descentralizarea, în general de temele foarte reale și decisive pentru modernizarea și occidentalizarea pentru care militează, dar care ar putea constitui o țintă mortală pentru atacuri naționaliste vizând pericolul autonomiei Ardealului, o temă încă tabu chiar și pentru partidul care se crede și se dă cel mai „tare” din parcare.

https://youtu.be/QwUM_rEgTVI